Ioan Ovidiu Sabău, declarație în forță după ce ”U” Cluj a ajuns pe loc de play-off

Ioan Ovidiu Sabau Superliga ”U” Cluj - FC Botosani Superliga Ioan Ovidiu Sabău
SPORT.RO
Data publicarii: Duminica 03 Martie 2024, 17:33
Data actualizarii: Duminica 03 Martie 2024, 17:32

”U” Cluj a învins-o cu 1-0 pe FC Botoșani și a urcat pe locul șase în sezonul regular al Superligii României cu 41 de puncte.

Cele două cluburi s-au întâlnit pe ”Cluj-Arena” în etapa 29 a primului eșalon. La capătul celor 90 de minute, ”U” a înregistrat toate cele trei puncte și a surclasat-o pe FC Hermannstadt, care ocupă acum locul șapte cu 40 de puncte.

Ioan Ovidiu Sabău, declarație în forță după ce ”U” Cluj a ajuns pe loc de play-off

Ioan Ovidiu Sabău a reacționat după ce ”U” Cluj a urcat pe loc de play-off și a ținut să evidențieze faptul că partida din etapa viitoare, cu FC Voluntari în deplasare, e decisivă pentru ”șepcile roșii”.

Dacă ”U” Cluj o va învinge pe FC Voluntari, ardelenii își vor asigura prezența în play-off-ul Superligii României. FCSB, Rapid, CFR Cluj și Universitatea Craiova sunt deja calificate.

”E un progres, suntem acolo, aproape. N-ai cum să nu apreciezi astfel de oameni, care vin în tribune. Au fost incredibili. Acum, ne putem bucura câteva zile și să pregătim liniștiți jocul viitor, care e decisiv. Nu ne-am îndeplinit niciun obiectiv, suntem acolo, în cursa pentru play-off.

Trebuie să pregătim jocul următor. N-am putut să stăm relaxați, parcă și cei din tribune se uitau la meci nu ca suporteri, ci ca specialiști, era tensiune, să nu fie nicio greșeală. Nu (n.r. nu știe când a fost ultima dată ”U” Cluj în top 6 la finalul unui sezon). Înseamnă că toți cei care suntem aici progresăm.

Nu cred că e momentul să ne entuziasmăm peste măsură. Nu sunt copii, sunt jucători cu experiență, care înțeleg care fără victorie, sau egal posibil, dezamăgirea ar fi mare.

I-am făcut iar pe oameni să creadă în noi și, dacă nu te califici… Sper să nu se întâmple. Cred foarte mult în acești jucători, e o perioadă în care trebuie să-i refac din punct de vedere fizic. Nu trebuie să ne mulțumim cu ce am obținut până în momentul de față și să ne calificăm în play-off”, a spus Ioan Ovidiu Sabău după meci.

Unicul gol al meciului de pe ”Cluj-Arena” a fost înscris de Daniel Popa în minutul 21, în urma assist-ului provenit de la Ovidiu Bic. Atacantul ardelenilor a ajuns, astfel, la a opta reușită în sezonul în curs.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!