Giovanni Costantino, prima reacție după debutul la FCU Craiova: ”Am crezut că vom pierde cu 3-0”

Giovanni Costantino Poli Iasi - FCU Craiova Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Duminica 22 Octombrie 2023, 18:17
Data actualizarii: Duminica 22 Octombrie 2023, 18:20

Meciul dintre Poli Iași și FCU Craiova s- a încheiat la egalitate, scor 1-1.

Moldovenii au condus cu 1-0 prin golul marcat de Alin Roman și se îndreptau către o victorie importantă, după ce au reușit să câștige și cu Sepsi OSK joi, dar FCU Craiova a dat lovitura în prelungirile partidei.

Jibril Ibrahim a marcat în minutul 90+1 și a adus un punct important pentru echipa sa, la debutul lui Giovanni Costantino pe banca tehnică a lui FCU Craiova.

După meci, antrenorul italian a tras primele concluzii după meci și a vorbit și despre ”presiunea” postului de antrenor de la echipa lui Adrian Mititelu.

Giovanni Costantino, după Poli Iași - FCU Craiova 1-1

”Nu am început prea bine partida, dar pas cu pas ne-am revenit. Ne-am făcut planul, dar nu șutăm. Puteam să șutăm de vreo 5-6 ori, dar nu am făcut-o. De fiecare dată Iași a venit pe contraatac și au avut șansa să marcheze. 

În a doua repriză a venit acel roșu și am crezut că vom pierde cu 2 sau 3-0. Am făcut câteva schimbări tactice și am jucat bine. Am avut și șansa să marcăm, dar 1-1 este un scor bun pentru situația în care am fost. 

În România este un fotbal intens. Aici dacă ești condus cu 1-0 ai mereu șansa să câștigi, deci nu am fost surprins că am egalat. Mi-a plăcut atmosfera, chiar dacă stadionul nu a fost prea mare, chiar mi-a plăcut.

Presiune este peste tot. Viața antrenorului este plină de presinue, deci nu mă voi speria de nimic. Am acceptat această provocare pentru că am crezut că pot să fac lucruri bune aici”, a spus Giovanni Constantino. 

În urma rezultatului de egalitate, FCU Craiova rămâne pe locul 11 cu 14 puncte (patru victorii, două rezultate de egalitate și șapte înfrângeri), în timp ce Poli Iași a urcat pe locul nouă cu 15 puncte (patru câștiguri, trei remize, șase eșecuri).

În următoarea etapă, ieșenii se vor duela cu Dinamo București vineri, 27 octombrie, de la ora 20:30. De cealaltă parte, FCU Craiova o va înfrunta „acasă” pe UTA Arad duminică, 29 octombrie, de la ora 14:00.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!