Gigi Becali, criticat dur de un fost colaborator: „M-am simțit jignit!”

Gigi Becali FCSB Nuredin Beinur Superliga Gigi Becali
Alexandru Hațieganu
Data publicarii: Sambata 13 Mai 2023, 10:12
Data actualizarii: Sambata 13 Mai 2023, 10:16

Gigi Becali, patronul FCSB, pus la punct de un fost prieten, care s-a simțit jignit de unele declarații făcute de latifundiarul din Pipera.

Nuredin Beinur, cunoscut drept "Spaima litoralului", a dezvăluit că în trecut a avut o relație de prietenie cu Becali, însă acum simte că acesta l-a uitat complet.

Mai mult, Beinur s-a arătat dezamăgit de faptul că Gigi Becali nu i-a rostit numele când a vorbit despre retragerea finanțării de la Unirea Constanța.

„M-am simțit jignit de unul care nu știu la ce capitol se vede mai presus ca mine. Nu contează că ai bani. Îi respect credința, că face lucruri bune pentru sărmani, dar să nu uite că eu n-am bătut niciodată la ușa lui. El – da, la a mea! De fapt, a apelat la majoritatea celor pe care zice azi că nu i-a cunoscut vreodată.

Îl cunosc, bineînțeles, dar refuz să-i mai pronunț numele. Nu știu ce vrea să facă, am văzut că a declarat într-un interviu că a fost biruit și cred că știu la ce se referă, dar nu e cazul să vorbesc eu. Probabil i-a ajuns cu fotbalul, preferă să-și vadă mai mult de familie, copii, nepoți. El e un învingător în felul lui, tot timpul și-a dorit să fie sus, dar se întâmplă uneori să mai dai și cu capul de ciment.

Am avut o prietenie, era o perioadă în care discutam și de câte șapte-opt ori pe zi la telefon, iar recent a refuzat să-mi mai spună pe nume când s-a retras de la Unirea Constanța, un proiect finanțat, de fapt, de Vasi Geambazi. A spus public faptul că „cineva” va încasa 75.000 de euro din vânzarea clubului. Se referea la mine. Am devenit „cineva” sau „cuiva”, nu Nuredin Beinur. De fapt, nici nu putea să tranzacționeze echipa, fiindcă eu doar le oferisem locul în Liga 2. E ca și cum stai cu chirie într-o casă, iar când pleci vrei s-o și vinzi în beneficiul tău”, a spus Nuredin Beinur, potrivit Prosport.

Declarația care l-a supărat pe Beinur

La începutul acestui an, Gigi Becali a luat decizia de a nu investi la Unirea Constanța, echipă din Liga 2, care este condusă de Vasi Geambazi, unul dintre nepoții finanțatorului de la FCSB. 

„Acum o să ia cineva echipa și cel care o ia, o ia cu tot cu jucători. Îmi dă mie 125.000, cuiva 75.000, 200.000 în total. Eu pierd 375.000 de euro. E cineva care aduce jucători din străinătate, vrea să intre în Liga 1 și să-i vândă mai departe. Am zis că pe mine nu mă mai interesează, nu vreau să mai cheltui bani”, a spus Gigi Becali pentru Digisport.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!