FCSB, gata să schimbe sistemul după transferul lui Billel Omrani! Unde va juca atacantul

Billel Omrani Andrea Compagno FCSB Mihai Stoica Nicolae Dica Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 14 Septembrie 2022, 09:22
Data actualizarii: Miercuri 14 Septembrie 2022, 09:21

FCSB l-a transferat pe Billel Omrani (29 de ani), care ar urma să debuteze la începutul lunii octombrie, iar vicecampioana României este pregătită să schimbe sistemul pentru a-i face loc fostului jucător de la CFR Cluj.

Întrebat unde va juca Billel Omrani în echipa lui Nicolae Dică, Mihai Stoica a exclus posibilitatea ca internaționalul algerian să fie folosit în bandă.

FCSB, gata să schimbe sistemul după transferul lui Billel Omrani

De asemenea, managerul general de la FCSB nu îl consideră pe Omrani nici o soluție de backup pentru Andrea Compagno și îi vede pe ambii titulari, vicecampioana României urmând să joace cu doi atacanți.

"Omrani va juca vârf de atac. (n.r - rezerva lui Compagno?) Nu, nu cred! Pot juca amândoi fără nicio problemă. O să vedem! De ce n-ar merge? Omrani n-a mai jucat de pe 12 iunie, când a jucat la naționala Algeriei 20 minute contra Iranului. 

Anul trecut are 5 goluri și 9 pase de gol. E rău pentru un jucător care juca într-o echipă care nu marca foarte mult și care nu avea un joc combinativ? Omrani este un jucător tehnic, un jucător cu gabarit, care protejează foarte bine balonul. Cred că în sistemul nostru ne poate ajuta foarte mult", a spus Mihai Stoica, la Orange Sport.

  • 20.000 de euro este salariul lunar pe care Billel Omrani îl va încasa la FCSB
  • 19 este numărul ales de Omrani la FCSB

Când poate debuta Billel Omrani la FCSB și ce obiective și-a stabilit

Omrani a dezvăluit că Gigi Becali a dorit să îl transfere și în trecut, când și el ar fi fost de acord, însă transferul nu s-a mai realizat.

De asemenea, jucătorul crescut de Olympique Marseille spune că are nevoie de 10 zile pentru a fi 100% pregătit, astfel că debutul său la FCSB ar urma să fie după pauza pentru meciurile echipelor naționale, la începutul lunii octombrie, când vicecampioana va primi vizita lui FC Argeș, în campionat.

"Sunt foarte fericit că am semnat aici. Acum am nevoie să lucrez și vreau să câștigăm fiecare meci, atât în campionat, cât și în Conference League. Eu sper să câștigăm titlul și să mergem mai departe în Conference League.

Sper să fiu un plus pentru echipă. Echipa e foarte bună, are jucători foarte buni și sper să câștigăm titlul. E adevărat, am câștigat cinci titluri până acum (n.r - cu CFR Cluj), sper să reușesc și aici.

E adevărat că domnul Becali m-a vrut demult. Și eu am vrut să vin, dar nu s-a întâmplat. Acum sunt aici, sunt foarte fericit. Nu sunt pregătit 100%, am nevoie de 10 zile și atât. Sunt pregătit să fac primul antrenament, să lucrez mult, să fiu 100% și să fiu un plus pentru echipă. Voi vedea azi la antrenament cum mă simt. Mie îmi place să lucrez, să joc, îmi place fotbalul. Vreau să arăt tuturor că sunt pregătit.

Am fost rival până acum, am văzut tot timpul când am venit aici că stadionul a fost plin, incredibil! Mi-a plăcut atmosfera. Un mesaj pentru suporteri? Sper să dau multe goluri, multe assist-uri și să câștigăm multe meciuri. Să fie cu noi tot timpul", a declarat Billel Omrani, pentru FCSB TV.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!