Liga 1

EXCLUSIV E gata! Florin Tănase se desparte de FCSB. Ce salariu va primi în China. Reacția lui Gigi Becali

Cele trei părți implicate în transferul lui Florin Tănase în China au ajuns la un acord, iar căpitanul FCSB-ului se va despărți de vicecampioana României în zilele următoare.

SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 27 Iulie 2022, 10:53
Data actualizarii: Miercuri 27 Iulie 2022, 11:07

Trei milioane de euro plătesc chinezii de la Shanghai Port pentru transferul lui Florin Tănase. Mijlocașul ofensiv de 27 de ani va încasa un salariu uriaș în China: un milion de euro pe sezon.

Sport.ro a aflat că fotbalistul și cele două cluburi au ajuns la un acord, iar căpitanul vicecampioanei va pleca zilele următoare în China.

Da, și el 1 milion de euro salariu. Sunt liniștit. Aveam un stres mai mult cu salariu. Am scăpat de 40.000 de euro, plus 3 milioane de euro. Nu mai dau bani din buzunar. Iau 1,5 milioane de euro de la Betano, plus 3 milioane de euro de la Tănase. 

Nu se mai vorbește de retragere acum. Deja s-a făcut bugetul. Nu mai trebuie să dau bani de la mine. Nu va juca mâine (n.r. cu Saburtalo), pleacă astăzi, a spus Gigi Becali la PRO ARENA, în emisiunea „Ora exactă în sport”.

Ce spunea Gigi Becali cu o zi în urmă

„Cu Tănase... nu știu, să vedem. Într-un fel... i-am spus, domnule vorbim numai după meciul de joi (n.r. -  cu Saburtalo din Conference League). Tănase fără trei milioane nu pleacă... așa le-am transmis.

A venit cineva astăzi că cutare, că nu știu ce... i-am zis că fără trei milioane nu-l dau”, a spus Gigi Becali.

  • 5.5 milioane de euro este cota sa pe piață, conform site-urilor de specialitate.

Florin Tănase evoluează încă din vara anului 2017 la FCSB, moment în care FC Viitorul l-a cedat pe 1.5 milioane de euro. 

Fotbalistul a bifat 227 de apariții în tricoul bucureștenilor, a marcat 83 de goluri și a pasat decisiv în 41 de situații.

FCSB primește vizita lui Saburtalo, joi, de la ora 20:30, în returul turului doi preliminar al Conference League. Meciul va putea fi urmărit LIVE la PRO TV, iar cele mai tari faze vor putea fi revăzute pe SPORT.RO.

Modifică setările cookies