Cum perioada de mercato se apropie de final, formațiile din SuperLiga încearcă să își consolideze lotul, astfel încât obiectivele să fie atinse fără probleme.

Din Canada, în SuperLiga! Un club a prezentat un internațional american

În acest caz se află și Oțelul. Gălățenii și-au prezentat noua achiziție: Dominick Zator (31 de ani). Fundaș central de meserie, fotbalistul are în palmares și trei selecții în naționala Canadei, astfel că mutarea pare, cel puțin la prima vedere, una interesantă.

Formația din Galați a anunțat venirea lui Dominick Zator prin intermediul unui comunicat:

„SC Oțelul Galați își consolidează defensiva cu un fotbalist cu experiență internațională și un parcurs aparte. Dominick Lukasz Zator a semnat un contract valabil pe două sezoane cu clubul nostru, venind în România din postura de jucător liber de contract.

Născut pe 18 septembrie 1994, la Calgary, în Canada, Dominick Zator este un fundaș central de 1,88 metri, mobil, puternic în dueluri și obișnuit cu fotbalul la nivel înalt. La 31 de ani, noul nostru apărător aduce în vestiarul Oțelului experiența acumulată în peste un deceniu de fotbal profesionist. Zator are dublă cetățenie, canadiană și poloneză, datorită originilor familiei sale.

După ce și-a început cariera în Canada, la Calgary Foothills, Vancouver Whitecaps, Cavalry FC și York United, Zator a făcut pasul către Europa în 2021, când a evoluat în Suedia, pentru Vasalunds IF. Adevărata sa aventură europeană avea să înceapă în Polonia. În ianuarie 2023 a semnat cu Korona Kielce, pentru care a disputat 65 de partide în toate competițiile, marcând un gol și oferind două pase decisive. După două sezoane și jumătate la Kielce, Zator a făcut pasul către Arka Gdynia, formație alături de care a evoluat în Ekstraklasa în sezonul 2025/26 (19 meciuri în campionat, 2 în Cupa Poloniei).

Parcursul lui Dominick a ajuns și la cel mai înalt nivel internațional. Fundașul Oțelului este internațional canadian, având trei selecții pentru reprezentativa de seniori a Canadei. A debutat pentru echipa națională în 2023, la Gold Cup, într-o partidă împotriva Guadelupei, iar la cea mai recentă selecție a fost rezervă într-un amical cu Franța.

Experiența acumulată în Canada, Suedia și mai ales în Polonia îi oferă lui Zator un profil complet, iar cei 1,88 metri reprezintă un atu important în duelurile aeriene și la fazele fixe.

Dominick Zator: „Abia aștept să încep această nouă etapă din cariera mea. Am auzit lucruri foarte bune despre club, despre suporteri și despre pasiunea care există pentru fotbal în acest oraș. Pentru mine este o provocare frumoasă și sunt pregătit să muncesc din prima zi. Sper să avem împreună două sezoane foarte bune, să obținem cât mai multe victorii și să le oferim suporterilor motive să fie și mai mândri de echipa lor. Haideți la stadion!”

Dominick Zator vine la Oțelul într-un moment al carierei în care experiența acumulată pe două continente se întâlnește cu ambiția unui nou început.

Iar noul început este roș-alb-albastru. Bun venit la Oțelul, Dominick!”, s-a arătat în comunicatul oferit de Oțelul Galați.

  • 150.000 de euro este cota lui Dominick Zator