VIDEO EXCLUSIV Dănuț Lupu va fi sancționat de CS Dinamo: „Nu se pricepe la așa ceva!” Anunțul președintelui Ionuț Popa 

SPORT.RO
Data publicarii: Sambata 28 Ianuarie 2023, 11:36
Data actualizarii: Sambata 28 Ianuarie 2023, 11:43

Președintele CS Dinamo a anunțat că Dănuț Lupu va plăti pentru abordarea pe care a avut-o cu Adrian Dobrescu, jucătorul echipei de fotbal din Liga 3.

Dănuț Lupu (55 ani) a avut un conflict aprins cu Adrian Dorobanțu (23 ani) în cursul zilei de vineri. Atât jucătorul transferat de CS Dinamo în vara anului trecut, din postura de fotbalist liber de contract, cât și alți doi coechipieri, Sandu Iovu (27 ani) și Ciprian Jianu, au fost informați de președintele clubului că nu mai fac parte din lot, în urma deciziei antrenorului Marius Bratu, și că trebuie să semneze rezilierea contractelor. 

Jucătorii au refuzat, cerând un motiv în acest sens, iar vineri, conflictul a degenerat, când Dorobanțu s-a prezentat la antrenamentele echipei și i s-a transmis să se pregătească separat. Dănuț Lupu a mers în vestiar, acolo unde se afla jucătorul împreună cu ceilalți doi colegi, obligându-l să semneze o foaie prin care confirma că a luat la cunoștință noul său program de antrenament, document semnat deja de Marius Bratu și de președinte. Ulterior, Adrian Dorobanțo a mărturisit pentru www.sport.ro că a fost agresat, jignit și amenințat de către președintele echipei de fotbal CS Dinamo. 

Dănuț Lupu va fi sancționat de CS Dinamo 

Ionuț Popa a dezvăluit, în direct la Ora Exactă în Sport, pe PRO Arena, că Dănuț Lupu va fi sancționat pentru ieșirea sa. De asemenea, președintele CS Dinamo a precizat că fostul internațional român și-a depășit atribuțiile și că rezilierea contractelor este în grija departamentului juridic. 

„Am vorbit personal cu jucătorul aseară. Din păcate, așa se întâmplă când anumite persoane încearcă să-și depășească atribuțiile și nu lasă oamenii care sunt pricepuți la rezilieri, respectiv departamentul juridic, să-și facă treabă. Colegii de la fotbal trebuie să înțeleagă că partea lor e exclusiv pe teren, managementul clubului este asigurat de oamenii din conducera clubului. Domnul Dănuț Lupu este team manager la echipa din Liga 3. Eu i-am spus să lase în grija clubului această încetare. Este normal, nu suntem la prima încetare pe cale amiabilă. Noi avem 40 de secții sportive, săptămânal renunțăm la un sportiv. Dar atunci intervine o negociere profesionistă, ambele părți își întind mâna și păstrează căile de comunicare deschisă. Din păcate, domnul Dănuț Lupu a încercat să facă și treaba departamentului juridici, dar nu se pricepe la așa ceva. Și de aici a apărut și această situație. Din punctul meu de vedere și-a depășit atribuțiile și nu așa se rezolvă lucrurile în 2023. 

Dănuț Lupu nu este parte din Ministerul de Interne. Are un contract de prestări serviciu, un contract de activitate sportivă, în care, conform obligațiilor pe care le are asumate în contract, trebuie să presteze o anumită muncă, un anumit ore pe săptămână, cu o remunerație stabilită corespunzător.

(n.r. - Va fi sancționat Dănuț Lupu?) Cu siguranță! Pentru mine, personal, important de la un manager este să-mi producă rezultate. Domnul Lupu va fi supus acestei reguli la finalul sezonului, dacă nu-și va îndeplini obiectivul de performanță asumat prin contract”, a declarat Ionuț Popa la Ora Exactă în Sport, pe PRO Arena. 

Adrian Dobrescu îl acuză pe Dănuț Lupu 

„Totul a început acum două zile. M-a sunat, eram acasă, mi-a spus că decizia antrenorului e să nu mai fac parte din lot, nu mi-a dat un motiv, mi-a spus să mă prezint să semnez rezilierea, să ne înțelegem cumva. I-am spus că nu semnez nimic, că mai am șase luni de contract, vreau să știu motivul pentru care nu mai fac parte din lot, vreau să primesc detalii. 

Mi-a spus: 'Mâine să vii la stadion de la ora 8:00', în condițiile în care programul echipei era de la 10:00 cu 10:30. Am fost pus să mă schimb separat de ceilalți jucători, am fost pus să alerg prin tribunele stadionului Ștefan cel Mare. Antrenorul mă evită, președintele m-a evitat până astăzi, când a intrat în vestiar, mi-a pus o foaie în față cu programul meu de antrenament, m-a pus să o semnez. 

I-am spus că nu semnez că e o decizie unilaterală și nu sunt obligat să semnez. M-a înjurat, mai exact de morți, mi-a spus că o să fie cel mai negru coșmar al meu, a dat în mine, m-a lovit cu piciorul, de față cu doi colegi și cu secretarul dânsului, mi-a spus că mă va face să mă las de fotbal, că va pune oameni să mă bată pe stradă, că eu de astăzi nu o să mai joc fotbal și tot așa. 

Am vorbit cu cei de la AFAN, am decis să spun tot, să mă duc să depun plângere la Poliție, nu se poate așa ceva. Mi-e frică să mă prezint la teren mâine, la ora 10, când este antrenamentul, mi-e frică de faptul că va pune pe cineva să mă bată”, a declarat Adrian Dorobanțu pentru sport.ro.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!