CFR, peste FCSB. Ciprian Deac a avut o reacție categorică 

Ciprian Deac CFR - FCSB CFR Cluj Fotbal intern
SPORT.RO
Data publicarii: Vineri 27 Mai 2022, 18:02
Data actualizarii: Vineri 27 Mai 2022, 20:09

Dan Petrescu a știut cum să scoată cea mai bună versiune din Ciprian Deac. 

Ciprian Deac a fost un jucător determinant pentru CFR Cluj în acest sezon. 

Stângaciul care poate juca pe ambele benzi a ajutat-o pe CFR în meciurile-cheie cu pasele sale perfecte. În vârstă de 36 de ani, Ciprian Deac mai are contract cu formația patronată de Neluțu Varga până pe 30 iunie 2024. 

Deac a evidențiat cum au gestionat ardelenii finalul de sezon, dar a vorbit și despre echipa națională, la care a strâns până la 36 de ani 26 de selecții și a marcat patru goluri. 

De ce nu e la națională Ciprian Deac

"A fost puțină presiune. Conducând tot campionatul, era păcat să nu terminăm primii. Am meritat pe deplin. Am condus campionatul de la un capăt la altul. În play-off am avut câteva sincope. Cele două meciuri ne-au dat emoții. Per total, am fost echipa cea mai bună.

Toate gândurile noastre sunt la cupele europene. Vrem să ajungem cât mai departe. Vrem să ne ajutăm pe noi financiar, dar și clubul. Cu cât vom înainta în aceste competiții, va fi bine pentru toată lumea.

Mie îmi place să fiu realist și să fiu corect cu mine. În momentul de față sunt jucători mai buni și mai tineri care pot ajuta mai mult echipa națională. Să nu se înțeleagă greșit. Nu mă retrag. Voi fi alături de ei, știu ce înseamnă echipa națională. Sunt cele mai frumoase emoții când îmbraci acel tricou”, a declarat Ciprian Deac, potrivit digisport.ro. 

Ciprian Deac a fost unul dintre cei mai valoroși componenți ai CFR-ului în acest sezon. De altfel, fostul jucător de la Schalke, din Bundesliga, a fost votat și în sondajul www.sport.ro, recent, MVP-ul ardelenilor în sezonul în care trupa lui Dan Petrescu a cucerit al cincilea titlu consecutiv, al optulea din istoria clubului. 

  • 54 de meciuri a jucat Deac pentru CFR în acest sezon 
  • 12 goluri a înscris Deac pentru CFR în acest sezon 
  • 14 pase decisive a reușit Deac pentru trupa lui Dan Petrescu în acest sezon 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!