Laurențiu Reghecampf (50 de ani) a lăsat Al-Hilal Omdurman (Sudan), o formație cu care câștigase două trofee și unde șefii erau dispuși să-i facă toate poftele, ca să se întoarcă la Esperance Tunis, de unde primise un șut în fund, în martie 2025!

Alegerea lui „Reghe“, când a fost oficializată în iunie, a surprins. Iar acum se dovedește a fi una neinspirată! Pentru că, la Esperance, o echipă care vizează titlul și Champions League, răbdarea e inexistentă. Reghecampf, pe cale să fie schimbat din funcție după doar câteva partide, se convinge de această realitate.

Reghecampf, distrus: „Un căpos! Clubul trebuie să ia măsuri“

În primele trei etape din campionatul tunisian, echipa lui „Reghe“ a înregistrat două victorii și o înfrângere. Esperance ocupă locul 4 în clasament, la doar un punct de lider. Așadar, aparent, situația nu e „apocaliptică“. Și, totuși, se cere „capul“ lui Reghecampf! Fanii și analiștii s-au legat, în ultimele două săptămâni, de jocul fragil și fără orizont practicat de Esperance. Iar slăbiciunile din apărare chiar există, dovadă și cele șase goluri încasate în trei partide.

Ultimul care s-a alăturat grupului de contestatari a fost Mokhtar Trabelsi (55 de ani). Fost fotbalist, actualmente antrenor la CO Medenine, în liga a doua tunisiană, Trabelsi l-a crucificat pe Reghecampf, în cadrul unei emisiuni televizate.

„Reghecampf e în funcție de trei luni și nu se vede nimic! El e principalul responsabil pentru eșecul de la Esperance. Când mă uit la meciuri, văd o echipă nepregătită. Esperance are probleme mari în apărare și un portar care e o catastrofă. Și revin la antrenorul Reghecampf, un dezastru și el. Numai alegeri neinspirate a făcut în meciurile de până acum. Problema și mai mare e că insistă cu ideile sale fixe, e un căpos. Conducerea trebuie să pună piciorul în prag și să-l tragă pe Reghecampf la răspundere. La Esperance, prestațiile echipei nu sunt pe măsura transferurilor făcute în vară. Reghecampf n-ar trebuie să fie păstrat pe banca echipei“, a tunat Mokhtar Trabelsi.

Presa tunisiană anunță: Reghecampf, schimbarea prinde contur

Acest atac televizat, lansat asupra lui „Reghe“, a venit la 24 de ore după victoria chinuită cu AS Marsa (2-1) pe teren propriu. De-a lungul acestui meci, fanii l-au huiduit pe tehnicianul român și au continuat să ceară îndepărtarea sa. Iar presa arabă e convinsă: zilele lui Reghecampf, la Esperance, sunt numărate, în acest al doilea mandat.