Juventus si Roma se lupta pentru transferul unui fundas din Bundesliga! Mourinho il vrea ca inlocuitor pentru accidentatul Spinazzola

juventus AS Roma Borussia Moenchengladbach Ramy Bensebaini Transfer Fotbal extern
SPORT.RO
Data publicarii: Joi 08 Iulie 2021, 12:38
Data actualizarii: Joi 08 Iulie 2021, 12:49

Cele doua forte din Serie A au pus ochii pe unul dintre cei mai promitatori fundasi din campionatul german. 

Juventus si AS Roma vor sa il transfere pe fundasul stanga Ramy Bensebaini (26 ani), care evolueaza la Borussia Moenchengladbach. El fusese remarcat de scouterii "bianconerilor", dar romanii au intrat pe fir dupa accidentarea lui Leonardo Spinazzola, in sferturile de finala ale Euro 2020. Acesta este cotat la 22 de milioane de euro, dar clubul german cere cu trei mai mult. Bensebaini a mai fost legitimat la Paradou AC, Lierse SK, Montpelier si Stade Rennais.

El mai poate acoperi posturile de fundas central si inchizator, are 188 cm inaltime si, in sezonul precedent, a jucat in 33 de meciuri si a inscris 7 goluri, pentru ocupanta locului 9 in Bundesliga. Are 35 de selectii si 4 goluri pentru nationala Algeriei, cu care a castigat Africa Cup of Nations (2019), iar in palmaresul sau se mai gaseste o Cupa a Frantei (2018-2019). El a mai fost urmarit de Manchester United, Arsenal, Liverpool si Everton, dar transferul a cazut pentru ca nu are pasaport UE.

In aceasta vara, Juventus nu a facut nicun transfer, dar a achitat suma de transfer pentru Weston McKennie (Schalke / 25 mil. euro) si i-a recuperat dupa imprumuturi pe Luca Pellegrini (Genoa), Mattia Perin (Genoa), Daniele Rugani (Cagliari) si Mattia Di Schiglio (Ol. Lyon).

AS Roma s-a descurcat mult mai bine, dupa numirea lui Jose Mourinho ca antrenor, cumparandu-i definitiv pe Roger Ibanez (Atalanta / 9 mil. euro) si Bryan Reynolds (FC Dallas . 6.7 mil. euro), recuperandu-i pe Steven Nzonzi (Rennes), Alessandro Florenzi (PSG), Justin Kluivert (RB Leipzig) si Robin Olsen (Everton) si urmand sa anunte, in curand, transferurile lui Granit Xhaka (Arsenal) si Rui Patricio (Wolverhampton).    

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!