Compagno, care a semnat în această iarnă cu Jeonbuk Hyundai, a marcat patru goluri în primele trei meciuri. Ultimele două reușite au venit duminică în meciul de campionat cu Gwangju FC, scor 2-2.
Andrea Compagno, dublă pentru Jeonbuk. A jucat accidentat o repriză și a fost transportat la spital după meci
Jeonbuk, antrenată de uruguayanul Gustavo Poyet, a revenit de două ori după ce a fost condusă. În ambele ocazii a înscris Compagno: prima dată în minutul 21 cu o lovitură de cap din 8 metri, iar a doua oară în minutul 66, tot cu o lovitură de cap din marginea careului mic.
Andrea Compagno a jucat aproape întreaga repriză secundă cu un bandaj în zona capului. Italianul și-a spart arcada după un duel cu un adversar, însă a rămas pe teren până la final. După meci, fostul golgheter de la FCSB a fost transportat la spital.
"Deși a suferit o leziune, Compagno a continuat meciul cu un bandaj, a arătat determinare și a înscris golul egalizator. În ciuda accidentării, italianul a rămas pe teren până la final, iar după meci a fost trimis imediat la spital, un oficial al lui Jeonbuk declarând că Andrea Compagno sângera și a fost trimis la spital pentru tratament", scrie publicația sud-coreeană Chosun.
Presa din Coreea de Sud se arată impresionată de startul lui Compagno și amintește despre convocarea atacantului pe lista preliminară a naționalei Italiei în perioada în care vârful din Palermo juca la FCSB.
"Ăsta e atacantul de naționala Italiei! Două goluri cu capul și spiritul de luptă al lui Compagno au salvat-o pe Jeonbuk", a mai scris Chosun.
Compagno, impresionant după ce FCSB a renunțat mult prea ușor la el
Problema FCSB-ului e că, anul trecut, a renunțat mult prea ușor la un atacant de mare calitate. Vorbim despre italianul Andrea Compagno (28 de ani), care a părăsit România, după o decizie luată de Gigi Becali. Compagno a intrat în dizgrația acestuia, deși cifrele sale, la FCSB, erau bune: 55 de meciuri, 20 de goluri.
Faptul că FCSB a renunțat, la Compagno, mult prea ușor s-a văzut, imediat după transferul acestuia în străinătate. Ajuns în China, la Tianjin Jinmen Tiger, Andrea a adunat 29 de meciuri, 19 goluri și o pasă de gol.
Apoi, Compagno și-a prelungit șederea în Asia, semnând cu Jeonbuk (Coreea de Sud). Iar la noua sa formație, italianul face furori!
În partida Jeonbuk – Gwangju (2-2), în etapa a 2-a din K-League, Compagno a înscris ambele goluri ale echipei sale. Cu această dublă, italianul a ajuns la patru reușite, în doar trei apariții la formația sud-coreeană!