CFR Cluj a obţinut trofeul pentru a cincea oară, după cele din 2008, 2009, 2010 şi 2016. FC Hermannstadt a pierdut ambele finale jucate, prima în 2018, cu Universitatea Craiova (0-2).
După meci, Marius Măldărășanu a recunoscut că echipa sa a pierdut finala din cauza greșelilor comise în apărare și a vorbit despre viitorul său.
"Trebuie să învățăm din această finală. Am făcut greșeli. În prima repriză jocul a fost destul de echilibrat. Pe început de repriză a doua am făcut încă o greșeală. S-a jucat fotbal prea puțin după 2-3. Și-au văzut interesul, e un trofeu în joc, Europa League. Am pierdut din cauza greșelilor pe care le-am făcut.
Golul primit în repriza secundă ne-a demoralizat. De la 1-3 iar am luat-o de la capăt. După 3-2 au fragmentat jocul. Publicul a fost senzațional. Normal că suporterii neutri țin cu outsider-ul.
Mă voi gândi zilele astea, e normal. O să aflați. O să vedem", a declarat tehnicianul sibienilor, la Digi Sport.
CFR Cluj - FC Hermannstadt s-a încheiat 3-2
Clujenii au câştigat a 86-a ediţie a competiţiei prin golurile marcate de Mohammed Kamara (15), Louis Munteanu (22) şi Beni Nkololo (48), în timp ce pentru sibieni au punctat Tiberiu Căpuşă (37) şi Sergiu Buş (74).
Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul după un sfert de oră, prin Kamara, care, lansat de Korenica, a profitat de plasamentul greşit al lui Selimovic, l-a driblat pe Căbuz şi a marcat.
CFR Cluj şi-a dublat avantajul la scurt timp, Louis Munteanu marcând simplu din câţiva metri la centrarea lui Camora.
Sibienii au marcat în urma unei faze fixe. Tiago Goncalves a executat o lovitură liberă de pe stânga, Graovac a deviat mingea, iar Căpuşă a reluat-o în plasă.
CFR Cluj a refăcut ecartul de pe tabelă în debutul reprizei secunde, când Nkololo a fost angajat de Munteanu în careu (48), Bejan a alunecat, iar francezul a înscris.
Sergiu Buş, atacant crescut de CFR Cluj, a avut un impact instant la intrarea pe teren, marcând al doilea gol al sibienilor la doar câteva secunde, cu un şut de la 25 de metri.
Finalul a fost unul tensionat, cu trageri de timp, simulări, multă tensiune şi cartonaşe, deopotrivă galbene şi roşii (Djokovic şi Tiago Goncalves).
În urma acestui succes, CFR Cluj şi-a asigurat prezenţa în sezonul viitor al Europa League.