Juan Mata are o nouă echipă, după 8 ani la Manchester United! Anunțul clubului

Juan Mata Galatasaray Manchester United Campionate externe
SPORT.RO
Data publicarii: Joi 08 Septembrie 2022, 10:40
Data actualizarii: Joi 08 Septembrie 2022, 10:39

Juan Mata (34 de ani) și-a găsit o nouă echipă, după ce a rămas liber de contract în urma despărțirii de Manchester United.

Mijlocașul spaniol și-a încheiat contractul cu Manchester United la începutul lunii iulie, după opt ani petrecuți pe Old Trafford, iar acum a ajuns la un acord cu Galatasaray pentru transfer.

Juan Mata, la Galatasaray

Galatasaray a anunțat într-un comunicat că a început negocierile cu Juan Mata pentru transfer, iar presa din Turcia scrie că mijlocașul spaniol va sosi astăzi la Istanbul și va semna contractul.

Juan Mata a strâns 285 de meciuri la Manchester United, reușind 51 de goluri și 47 de pase decisive. Spaniolul a cucerit Europa League, Cupa, Cupa Ligii și Supercupa Angliei alături de formația de pe Old Trafford.

Crescut în academia lui Real Madrid, Mata a mai jucat pentru Valencia și Chelsea și este atât campion mondial (2010), cât și campion european (2012).

Astfel, va fi o nouă lovitură dată de Galatasaray în această ferastră de mercată. Turcii i-au mai transferat pe Dries Mertens (Napoli), Lucas Torreira (Arsenal) și sunt aproape să ajungă la un acord și cu PSG pentru împrumutul lui Mauro Icardi.

Oficialii lui Galatasaray încearcă să reconstruiască echipa după unul dintre cele mai slabe sezoane din istoria clubului turc. În stagiunea precedentă, echipa lui Olimpiu Moruțan și Alexandru Cicâldău a încheiat pe locul 13 în Turcia.

În această vară, Galatasaray a renunțat la Moruțan și Cicâldău, trimițându-i sub formă de împrumut la Pisa, respectiv Alexandru Cicâldău.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!