"Avem o mare problemă!" De ce nu poate transfera Jose Mourinho la Fenerbahce jucătorii pe care îi dorește

Jose Mourinho Campionatul Turciei Fenerbahce Campionate externe Jose Mourinho / Foto: Imago Images
SPORT.RO
Data publicarii: Luni 08 Iulie 2024, 20:53
Data actualizarii: Luni 08 Iulie 2024, 20:58

Antrenorul portughez Jose Mourinho a semnat cu Fenerbahce, iar în momentul de față se află în căutarea jucătorilor potriviți pentru noua sa echipă.

"The Special One" are la dispoziție un buget în valoare de 100 de milioane de euro, însă chiar și așa susține că îi este greu să facă transferuri, deoarece fotbaliștii care îl interesează sunt foarte scumpi.

Fostul antrenor al Romei a explicat că, de exemplu, este dificil să convingi jucătorii portughezi să se transfere în Turcia și l-a dat drept exemplu pe Joao Neves, mijlocașul central în vârstă de 19 ani de la Benfica: "Nu ar veni niciodată la Fenerbahce în acest moment".

Mourinho este de părere că este foarte greu să convingi tineri de perspectivă să vină în Turcia: "Avem o mare problemă. Turcia va fi în afara preferințelor jucătorilor mai tineri. 

Jucătorii care sunt deja în campionatul nostru și care mă convinc sunt peste posibilitățile noastre financiare. Piața abia s-a deschis, iar cei pe care îi căutăm costă mult", a spus "The Special One" într-un interviu pentru Sport TV.

Cariera lui Jose Mourinho

De-a lungul carierei sale, Jose Mourinho le-a antrenat pe Benfica, Leiria, FC Porto, Chelsea, Inter, Real Madrid, Manchester United, Tottenham Hotspur și AS Roma.

Lusitanul a reușit să câștige de două ori trofeul UEFA Champions League. Mai întâi, portughezul și-a adjudecat UCL cu FC Porto în 2004, ca șase ani mai târziu să câștige din nou cu Inter Milano.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!