INTERVIU Marius Bîra, atletul român care i-a refuzat pe americani: "Primul meu susținător a fost mama!" Are opt titluri naționale și un bronz balcanic

Atletism

Data publicarii: Miercuri 15 Noiembrie 2023, 16:15

Data actualizarii: Joi 16 Noiembrie 2023, 18:43

Marius Bîra are 22 de ani și practică aruncărea greutății de 10 ani. Multiplu campion național, sportivul din Buzău și-a povestit cariera într-un interviu pentru Sport.ro.

TAGS:

#Marius Bîra#aruncarea discului#Aruncarea greutatii#atletism

Din articol

INTERVIU Marius Bîra, atletul român care i-a refuzat pe americani: "Primul meu susținător a fost mama!" Are opt titluri naționale și un bronz balcanic
"Iarna facem naveta pe banii noștri"
"Nu voiam să rămân în urmă nici cu școala"
"S-au dat la fund cluburile mele!"
"Am picat în depresie"
Marius Bîra | Personal Best

În prezent legitimat la SCU Simona Halep Constanța și la SCM Gloria Buzău (dublă legitimare), Marius Bîra merge la facultate, se antrenează zilnic și vrea să-și doboare recordurile pe care le-a stabilit deja la concursuri, campioante naționale, dar și balcaniade. Visul său e să participe la Olimpiadă și în viitor se gândește să devină antrenor!

INTERVIU Marius Bîra, atletul român care i-a refuzat pe americani: "Primul meu susținător a fost mama!" Are opt titluri naționale și un bronz balcanic

A refuzat o bursă venită din Statele Unite ale Americii, doar să rămână acasă. Tot un zâmbet, Marius Bîra a povestit degajat chiar și clipele în care simțea că cedează și fizic, dar și psihic. Accidentări, momente în care putea obține mai mult. Dar asta e viața unui sportiv. Unui campion național.

Salut, Marius! Cum a început totul?
Salut! În clasa a șasea, când antrenorul meu principal și actualul meu antrenor m-a zărit prin curtea școlii și m-a văzut că am un fizic de specialitate, să zic. A spus 'hai să dăm niște probe de control'.

Și te-ai dus.
M-am dus. Mi-a pus bila în mână și a spus 'aruncă cu ea'. Eram pe stadion. A văzut că mă descurc și mi-a zis 'hai la antrenament'. A fost prima dată când am avut treabă cu sportul să zic așa, că eram sedentar. Chiar zilele trecute mă gândeam. Dacă nu era sportul...

Te-ai îndrăgostit pe loc?
M-am îndrăgostit pe loc.

Primul concurs când a fost?
La o lună. Am fost rezervat știind că plec de acasă, la București a fost. Emoții? Cât cuprinde. Am aruncat undeva la 8,50 m. Un rezultat bun, având în vedere de cât timp începusem pregătirea. 12 ani aveam. Wow... au trecut 10 ani... 10 ani de sport!

"Iarna facem naveta pe banii noștri"

Aș vrea să te întreb ce faci la un antrenament, care e rutina ta.
Păi fac antrenamente în sala de forță. Forță brută, apoi forță specifică. Ieșim din sală și facem viteză, detentă, abilitate de mișcare. Și apoi vin antrenamentele de aruncări. Pentru toate treburile astea ai nevoie de un sector de aruncare bun. Pe timp de vară e ok. Când vine iarna...

Nu ai unde?
Noi la Buzău nu avem o sală adecvată pentru aruncări. Și iarna suntem nevoiți să facem naveta la București, la Bacău. Din banii noștri. Rar sunt cazurile când plătește clubul. În acest moment sunt doar două săli omologate pentru concursuri. Și stadioane doar patru. Doar unul e omologat pentru balcaniade.

Atât?
Atât.

Poți să-mi spui istoria cluburilor tale?
Primul meu club a fost LPS Buzău. Apoi, într-o nebunie de a mea, am plecat la București, la CS Dinamo. Undeva în clasa a noua. Când am prins curaj și mi-am dat seama că la București găsești condiții cât de cât ok. La Capitală am dat peste soții Grasu. Renumiți în aruncări. Și am început pregătirea acolo.

"Nu voiam să rămân în urmă nici cu școala"

Și școala?
Școala o făceam aici la Buzău. Plecam o săptămână la București, apoi veneam la Buzău. Luam câteva note, mă ascultau profesorii, să nu rămân în urmă nici cu școala. Mi-a plăcut mereu să știu câte puțin din toate. Eram competitiv, la fel ca la concursuri.

Cât ai făcut naveta Buzău - București?
Am ținut-o jumătate de an și după mi-am dat seama că nici la București nu aveau fonduri să ne ofere și nouă un stimulent. Adica bani. Sumele erau prea mici. Nu acopeream nici naveta pe care o făceam lunar și mergeam cu trenul.

Și ai plecat de la Capitală.
Da. La Buzău se înființase SCM Gloria Buzău, clubul primăriei. Și m-am întors la mine în oraș. Am primit condiții mai bune, bani de buzunar. 15-16 ani aveam. Concuram la under-18. Mergeam la cantonamente în București. Recuperam în două săptămâni patru-cinci luni înainte de naționale. Eram favorit la medalii, la convocări la lotul național.

Și te-au convocat până la urmă.
S-a convins și federația de mine într-un final. Am fost convocat la lotul național și la lotul olimpic pentru juniori. De atunci s-a schimbat totul.

Primul campionat național care a fost?
A fost la categoria copii-1. La sfârșitul clasei a șasea. Am reușit să obțin locul patru, 11,4 m am reușit să arunc. De la 8,5 m în ianuarie să ajungi în iunie la trei metri diferență e remarcabil. Trebuia să ajung și la școală și la antrenament. Și școala nu era în județ, trebuia să fac naveta. Era complicat.

Dar ai avut susținere, nu?
Aici a intervenit mama, pe care trebuie să o menționez. Mă ducea zi de zi la antrenament. Ea a fost primul meu susținător.

"S-au dat la fund cluburile mele!"

Ai avut accidentări?
Da, și una urâtă. Am avut o ruptură de pectoral. În februarie anul acesta. Exact cu o săptămână înainte de campionatele naționale, la concurs. Am pierdut bani, prestigiu, că eram favorit și toți așteptau să apar la concurs. Din februarie până în iulie am încercat să mă recuperez. Mi-am făcut RMN, mi-am administrat un tratament, mi-am plătit un kinetorapeut.

Ți-ai plătit? Din banii tăi.
Da, toate din banii mei. S-au cam dat la fund cluburile mele. Mi-au zis că mă ajută și că decontează dacă aduc facturile. Eu le-am adus, dar până la urmă tot din banii mei am achitat totul. După ce m-am refăcut și am luat locul trei la naționale, cluburile au revenit și m-au felicitat. S-a făcut uitată accidentarea.

Să înțeleg că cel mai mult ai fost susținut de...?
Familie, clar! Ea mi-a dat încă de la început bani să-mi cumpăr adidași, trening. Mi-au dat bani când am avut nevoie. După care, să zic așa, că a fost fratele meu mai mic, care m-a luat drept exemplu și a început și el antrenamentele.

"Am picat în depresie"

Cel mai greu moment care a fost?
Când m-am accidentat. Cea mai urâtă accidentare. Am mai avut, dar nu au fost atât de grave. Mi s-a învinețit tot pectoralul. Chiar eram speriat. Am picat într-o mică depresie. Mă simțeam fără putere. Al nimănui mă simțeam. Cluburile se făceau că nu te mai cunosc. Nu mai însemnai nimic pentru ei. Nu mai erai campion, nu mai erai nimic! Chestia asta te doare, cumva, te marchează.

Ai trecut peste...
Prin antrenament. Încă am rămas prins în trecut, dar ușor, ușor trecem peste.

Tu arunci și cu discul și cu greutatea.
Da, câștigam aruncarea greutății, luam locul doi-trei și la disc. Îmi place mai mult aruncarea discului, dar aruncarea greutății... A fost prima iubire. Obțin performanțe mai bune la aruncarea greutății. În prezent, le fac pe amândouă.

Spune-mi despre parcursul tău european.
Prima dată la un european a fost în 2017, aveam 16 ani. Un festival olimpic, unde se strângeau toți juniorii de vârsta mea la o competiție europeană. Am mers la un campionat european în Suedia. Aveam un personal best de 17 metri 70 și ceva. Nu am reușit să arunc decât 16,9 m și am picat pe locul cinci. Următorul an am fost la Campionatul European de Juniori în Ungaria, la Gyor. Nu am reușit atunci să mă calific în finală. Apoi am mers în Suedia. Am aruncat undeva la 17,77 m. Peste baremul de calificare. Dar nu m-am calificat în finală.

La balcaniadă ai luat bronzul.
Prin 2018 am concurat în Istanbul, în Turcia. M-am mobilizat, da, și am luat locul trei. Un loc bun aș putea spune. A fost prima mea medalie internațională. M-a mulțumit, m-a satisfăcut.

Ai vrea să devii antrenor pe viitor?
M-aș face profesor de sport. Mă văd antrenor, profesor. Mai mult profesor, sincer. Aș vrea să fiu preparator. Dacă toată chestia asta am făcut-o toată copilăria mea mi-ar plăcea să o transmit în continuare. E nevoie de oameni foarte bine pregătiți în domeniul ăsta.