Meme despre Messi: "Avea niste blugi no name si un tricou modest"

Lionel Messi Meme Stoica Spania
SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 28 Aprilie 2010, 12:45
Data actualizarii: Miercuri 28 Aprilie 2010, 13:02

Cand intr-o echipa ai jucatori precum Messi si Xavi, fotbalul se transforma din sport in arta. Meme Stoica a trait momente incredibile in Supercupa Europei castigata de Barcelona in fata Sahtiorului.

27 august 2009. Grimaldi Forum, Monaco.
Sunt in sala cu Felix si asteptam sa inceapa tragerea la sorti. Daca tac, mor de emotie. Nu tac.
- Felix, ce naiba se uita toti astia la noi? N-au mai vazut staruri?
- La noi se uita? Nu la astia mici din fata noastra?
Privesc la randul din fata si vad doi baieti la 1,70 care nu par sa aiba un alt obiectiv decat sa scape cat mai repede de costumele si cravatele negre pe care le imbraca. Stau lipiti unul de celalalt si par stanjeniti.
Se despart doar de doua ori, o data cand unul din ei urca pe scena sa intre in posesia trofeului decernat celui mai bun mijlocas, a doua oara cand celalalt ia Marele Premiu.

28 august 2009. Stade Louis II, Monaco
Incepe Supercupa Europei. Suntem in formula completa. Felix Grigore, Daniel Stanciu, Emil Rosianu, Gica Chivorchian. Pe teren, cei doi au scapat de costume. Amandoi alearga, unul paseaza, celalalt dribleaza dar par ca nu se despart niciodata.
Castiga echipa lor. Nemeritat, dar lor nu pare sa le pese. La premiere stau impreuna.

29 august 2009. Aeroportul din Nice.
6 AM. N-am dormit deloc. Sunt orice vreti numai morning person nu. Am niste nervi de m-as certa si cu cosul de gunoi. Si atunci il vad. E unul din cei doi. Singur. Cu niste blugi no name si un tricou modest. In tenisi. Tine in mana o sacosa transparenta. Si atunci realizez ca e si celalalt cu el. Pentru ca Messi scoate din sacosa un PSP si incepe sa se joace. Ma imbarc ultimul, m-as uita la el toata ziua. Zambeste. Sigur a marcat. Din pasa lui Xavi.

Sursa: Mmstoica.ro
 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!