Adevaratul MOTIV pentru care dinamovistii nu au fost lasati pe stadion la CLUJ!

Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Luni 08 Noiembrie 2010, 09:45
Data actualizarii: Luni 08 Noiembrie 2010, 09:51

Scandal monstru aseara la derby-ul CFR Cluj - Dinamo 1-0. Ardelenii au lasat in afara stadionului aproape 700 de suporteri dinamovisti care vroiau sa intre la meci. Jandarmii de la meci dau vine pe conducerea CFR-ului!

COMUNICATUL JANDARMERIEI:

"In conformitate cu prevederile art. 5, alin. 1 din Legea nr. 4/2008 privind prevenirea si combaterea violentei cu ocazia competitiilor si a jocurilor sportive raspunderea pentru asigurarea masurilor de ordine si siguranta in interiorul arenelor sportive revine organizatorului (in acest caz Clubul FC CFR 1907 Cluj-Napoca), care poate incheia in acest sens contracte de prestari de servicii, in conditiile legii, cu societati specializate de protectie si paza (in cazul de fata firma PP Protect). Ca urmare a acestei prevederi accesul in arena sportiva se face de catre firma de paza. Inaintea inceperii meciului de fotbal, pe timpul acestuia dar si dupa terminare efective de jandarmi s-au aflat in fata portilor de acces cat si in alte zone cu potential risc pentru prevenirea tulburarii ordinii publice si nu pentru a interzice accesul in stadion. Jandarmeria Cluj nu a interzis accesul in stadion niciunei persoane, deoarece atributii pe linia accesului in stadion are doar clubul organizator, prin firma de paza."


Jandarmeria Cluj sustine ca nu a existat nicio intelegere cu oficialii CFR si firma de paza pentru a nu permite accesul suporterilor dinamovisti: "Referitor la declaratia domnului Arpad Paszkany, conform careia a existat o intelegere intre clubul organizator, firma de paza si Jandarmerie, pentru a nu permite accesul suporterilor dinamovisti in stadion, facem urmatoarele precizari: - Nu a existat nicio intelegere in acest sens, mai mult chiar, reprezentantii Jandarmeriei s-au opus cu vehementa acestei masuri, din motive de securitate (existand posibilitatea ca grupuri de suporteri dinamovisti sa ajunga in sectoare cu suporteri ai echipei CFR). Reprezentantii clubului au refuzat sa-si insuseasca punctul de vedere al Jandarmeriei afirmand ca decizia a fost luata de patronul clubului, domnul Arpad Paszkany".

Inainte de inceperea partidei, aproximativ 700 de suporteri dinamovisti nu au fost lasati sa patrunda in sectorul rezervat sustinatorilor echipei oaspete. Fanii au fost opriti la poarta de intrare spre sectorul oaspetilor, deoarece nu toti aveau buletine de Bucuresti. Cei mai multi suporteri opriti la poarta erau veniti din judetele limitrofe Clujului, iar unii erau sustinatori ai echipei Universitatea Cluj.

Suporterii dinamovisti care au reusit sa patrunda pe stadion au plecat de la meci cu putin inainte de pauza, iar cei ramasi in afara arenei au plecat sa urmareasca partida in barurile din zona stadionului.


Sursa: Mediafax

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!