Campania FII EROU PENTRU O ZI a ajuns în Buhuși, Bacău

Vehicule ATV ROM
SPORT.RO
Data publicarii: Vineri 12 Noiembrie 2021, 12:07
Data actualizarii: Vineri 12 Noiembrie 2021, 12:23

ATVRom a lansat la începutul acestui an campania “FII EROU PENTRU O ZI”.

Cu pași mici atunci, ca de început, ne-am gândit să răscolim, în fiecare dintre noi, acel sentiment de îndatorire pe care trebuie să-l avem cu toții atunci când vina vorba de natură. Acum, după ce am colindat ceva orașe mari din țară și implicându-ne în tot mai multe proiecte, ne-am dat seama cât de important este ca fiecare dintre noi să încercăm să fim EROI chiar si PENTRU O ZI.

Condițiile meteo se joacă uneori cu noi, așa cum s-a întâmplat și la sfârșitul săptămânii trecute când s-a ieșit la o astfel de acțiune, de data acesta pe lângă Piatra Neamț. Colegii nostri de la ATVRom Piatra Neamț nu s-au lăsat speriați de nori și, împreună cu oameni de vază din Buhuși, reprezentanți ai Palatului Copiilor Bacau, Asociației aacn.ro și Ministerului Educației, s-au pus pe treabă. Obiectivul? Ecologizarea Parcului Copiilor Buhuși!

Povestea locului trenează de ceva vreme, după cum spun partenerii noștri. S-au făcut diferite petiții, dar, din diverse motive, acest loc, parte a patrimoniului Clubului Copiilor Buhuși, Monument Național, a rămas îngropat în uitare. Înarmați cu energie pozitivă și cu multă dorință de a face lumină, s-a pus osul la treabă. Cu mai multe ATV, remorci, utilaje specifice, dar și cu voluntari, și printr-un efort colectiv mare, toate crengile și gunoaie adunate acolo de ani au dispărut.

Ne bucurăm că am putut fi de ajutor!

Iar dacă și tu ești un erou și ai auzit sau cunoști o astfel de zonă unde ar trebui să dăm o mână de ajutor, nu ezita să ne spui pe adresa -> [email protected].

„Articol sustinut de ATVRom”

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!