VIDEO „Îmi doresc să stau cât mai mult aici” Reacția Anei Bogdan, după ce a bătut numărul 15 WTA, în primul tur la Wimbledon

Ana Bogdan Tenis WTA Romania Wimbledon 2023 Tenis
Marcu Czentye
Data publicarii: Marti 04 Iulie 2023, 10:10
Data actualizarii: Marti 04 Iulie 2023, 10:17

Ana Bogdan are o șansă extraordinară să joace tur trei în ediția 2023 a competiției de la Wimbledon. 

Ana Bogdan (30 de ani, 57 WTA) a reușit una dintre marile surprize ale primei zile de turneu, la Wimbledon. Sportiva din țara noastră a eliminat ocupanta locului 15 mondial, pe Liudmila Samsonova, scor 7-6 (1), 7-6 (4).

„A fost o zi foarte frumoasă pentru mine și mă bucur mult de această victorie. Totul are un alt aer aici si pentru mine Wimbledon e cel mai deosebit turneu. Îmi doresc să stau cât mai mult aici,” a declarat jucătoarea din Sinaia, după meci.

Ana Bogdan își dorește un parcurs lung în ediția 2023 a turneului de la Wimbledon

Vorbind despre condițiile de joc și vântul care a suflat pe durata celor circa două ore și jumătate de joc, Ana Bogdan a adăugat: „Am stat foarte concentrată la fiecare punct, indiferent de scor. Mi-am dorit mult să înving și să mă bucur de joc în sine. Condițiile nu au fost ușoare, pentru că a bătut vântul destul de tare, dar le-am gestionat bine,” a spus Bogdan pentru Eurosport.

La a șasea participare în turneul pe care îl consideră cel mai frumos, Ana Bogdan are o șansă extraordinară să bifeze prima calificare în turul al treilea. Adversară îi va fi Alycia Parks (22 de ani, 51 WTA), pe care Ana Bogdan nu a studiat-o încă, dar a afirmat că se va interesa de jocul americancei în ziua de dinaintea partidei. Va fi primul duel direct între cele două jucătoare. 

victorie. 

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!