VIDEO Simona Halep anunță ce urmează: primul turneu la care vrea să participe, marele vis JO 2024 și varianta Darren Cahill

SPORT.RO
Data publicarii: Joi 07 Martie 2024, 07:10
Data actualizarii: Joi 07 Martie 2024, 07:55

Simona Halep a revenit în România, joi dimineață, iar sportiva a susținut prima conferință de presă după ce TAS a redus suspendarea pentru dopaj de la 4 ani la 9 luni.

Simona Halep a jucat ultimul meci oficial în august 2022, la US Open. În octombrie 2022 a fost suspendată provizoriu din tenis, iar suspendarea de 9 luni anunțată recent de TAS a expirat încă din iulie 2023, astfel că fostul lider mondial poate reveni acum imediat pe teren.

Simona Halep: "Îmi doresc să particip la Miami, dar am nevoie de două-trei zile"

La revenirea în țară, Simona Halep a confirmat că primul turneu la care poate participa este cel de la Miami. Organizatorii i-au oferit deja un wild card, iar sportiva spune că va lua o decizie finală în următoarele zile.

"Așa îmi doresc, să particip la turneul de la Miami. Dar acum doar ce am ajuns și am nevoie de două-trei zile pentru a mă pregăti mental. A fost o pregătire bună până acum, dar, ținând cont că nu am jucat un an și șase luni aproape un meci oficial, va fi destul de dificil să reîncep, însă am tot timpul din lume și o voi lua pas cu pas", a spus Simona Halep, la aeroport.

  • Miami Open, turneu WTA 1000 cu premii totale în valoare de 8.770.480 de dolari, se dispută în perioada 19-31 martie.

Simona Halep: "Îmi doresc foarte mult să particip la Jocurile Olimpice, dar șansele sunt minime. Nu m-am gândit dacă voi mai colabora cu Darren Cahill"

Constănțeanca a transmis că visează să reprezinte România la Jocurile Olimpice de la Paris, însă a recunoscut că îi va fi foarte greu, având în vedere că și-a pierdut poziția în clasamentul WTA. Halep a mai fost întrebată despre noul său staff și dacă plănuiește să reia colaborarea cu antrenorul australian Darren Cahill.

"Și eu îmi doresc foarte mult să particip la Jocurile Olimpice de la Paris, dar cred că șansele sunt minime pentru că nu am clasament. Dacă până atunci voi reuși să câștig câteva meciuri, voi avea o șansă în plus. 

Nu m-am gândit la acest lucru, dacă voi mai colabora cu Darren Cahill. A fost o susținere necondiționată din partea lui, așa e. Am avut o relație antrenor-sportiv deosebită. M-a sfătuit, m-a învățat anumite lucruri și îi mulțumesc din suflet. Și în momentele acestea a fost foarte, foarte apropiat și mă ajută să gestionez acum întoarcerea.

Bineînțeles că au fost colaborări foarte bune și cu antrenorii români, dar pentru mine colaborarea cu Darren a fost specială și am avut cele mai bune rezultate. Nimic nu e exclus, o să mă gândesc bine și o să aleg", a mai spus Simona Halep.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!