VIDEO Finala Champions League, între adversarele lui Dinamo, una dintre ele învinsă de ”dulăi”! Afacere nemțească astăzi la Koln

Finala Champions League, între adversarele lui Dinamo, una dintre ele învinsă de ”dulăi”! Afacere nemțească astăzi la Koln Handbal

Fuchse Berlin și SC Magdeburg dispută marea finală din EHF Champions League.

Toate meciurile de la FIFA Club World Cup pot fi văzute pe VOYO cu comentariu în limba română.

Echipele germane Fuchse Berlin şi SC Magdeburg vor juca finala Ligii Campionilor la handbal masculin, după ce au câştigat semifinalele competiţiei, desfăşurate sâmbătă, la turneul Final4 de la Koln.

Fuchse Berlin - Nantes 34-24 în semifinale

Fuchse Berlin s-a calificat în premieră în finala competiţiei, după o victorie clară în semifinala cu echipa franceză HBC Nantes, scor 34-24.

Cei mai buni marcatori au fost Tim Freihoefer, cu 10 goluri, Lasse Bredekjaer Andersson, 7 goluri, Nils Lichtlein, 5 goluri, etc. Starul Mathias Gidsel a reuşit doar două goluri pentru berlinezi. O contribuţie majoră a avut şi portarul Dejan Milosavljev, cu 15 intervenţii.

De la învinşi s-au remarcat Nicolas Tournat, cu 6 goluri, şi Valero Rivera Folch, cu 4 goluri.

Magdeburg - Barcelona 31-30 în semifinale: catalanii au jucat ultimul minut și jumătate cu doar patru jucători de câmp

În cealaltă semifinală, SC Magdeburg a învins-o pe Barca, deţinătoarea titlului, cu 31-30, printr-un gol marcat în ultima secundă de Tim Hornke. Catalanii au jucat ultimele 90 de secunde cu doar patru jucători de câmp, după ce Jonathan Carlsbogard şi Hampus Wanne au primit cartonaşe roşii. Magdeburg a marcat ultimele două goluri ale meciului şi s-a calificat în finală.

Omar Ingi Magnusson (11 goluri) şi Tim Hornke (7) au fost cei mai buni marcatori de la germani, iar de la Barca s-au remarcat Dika Mem (8)şi Timothey Nguessan (5), precum şi portarul Emil Nielsen (12 intervenţii).

SC Magdeburg este cvadruplă câştigătoare a competiţiei (1978, 1981, 2002, 2023).

Duminică, finala mică HBC Nantes - Barca va avea loc de la ora 16:00, iar finala Fuchse Berlin - SC Magdeburg va începe la 19:00, scrie Agerpres.

Ambele finaliste au jucat în acest sezon de Champions League cu Dinamo, campioana României: în grupe, ”dulăii” din Ștefan cel Mare au câștigat cu 38-31 turul cu Fuchse Berlin, și apoi au pierdut returul cu 29-38, iar în play-off-ul pentru calificarea în sferturile de finală Magdeburg s-a impus cu 35-29 și 30-26.

We are sorry!

This video is not available in your country.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!