Australian Open 2024 | Mamma mia! Sinner n-a avut milă de adversar în primul tur. Cu ce scor s-a terminat meciul 

Australian Open 2024 Jannik Sinner Tenis
Alexandru Hațieganu
Data publicarii: Duminica 14 Ianuarie 2024, 10:28
Data actualizarii: Duminica 14 Ianuarie 2024, 11:14

Australian Open 2024 e turneul cu meciuri spectaculoase în fiecare zi. Italianul Sinner a debutat în forță. 

Italianul Jannik Sinner, numărul 4 mondial, a debutat în forţă la Australian Open, primul turneu de Grand Slam al sezonului din circuitul profesionist de tenis, reuşind să-l învingă în trei seturi, 6-4, 7-5, 6-3, pe olandezul Botic van de Zandschulp (59 ATP), într-o partidă disputată duminică la Melbourne Park.

Sinner, mândria Italiei

Sinner este singurul jucător care l-a învins anul trecut pe sârbul Novak Djokovic după turneul de la Wimbledon. Italianul a reuşit acest lucru de două ori, la Turneul Campionilor (în faza grupelor) şi în Cupa Davis.

Următorul adversar al lui Jannik Sinner va fi câştigătorul meciului dintre argentinianul Pedro Cachin şi olandezul Jesper de Jong, jucător ieşit din calificări.

Rusul Andrei Rublev a avut în schimb o misiune extrem de dificilă în primul tur la Australian Open, având nevoie de cinci seturi 7-5, 6-4, 3-6, 4-6, 7-6(10/6), pentru a trece de brazilianul Thiago Seyboth Wild.

Rublev, cap de serie numărul 5, s-a impus după 3 ore şi 42 minute de joc şi a acces pentru a şaptea oară în cariera sa în turul secund la Melbourne, urmând să joace împotriva învingătorului partidei dintre americanul Christopher Eubanks şi japonezul Taro Daniel.

Alte rezultate din turul 1:

Jaume Munar (Spania) - Aleksandr Şevcenko (Rusia) 6-3, 6-3, 6-1

Fabian Marozsan (Ungaria) - Marin Cilic (Croaţia) 6-1, 2-6, 6-2, 7-5

Francisco Cerundolo (Argentina/N.22) - Dane Sweeny (Australia) 3-6, 6-3, 6-4, 2-6, 6-2

Tomas Machac (Cehia) - Shintaro Mochizuki (Japonia) 7-5, 6-1, 7-5

Matteo Arnaldi (Italia) - Adam Walton (Australia) 7-6 (7/5), 6-2, 6-4

Pavel Kotov (Rusia) - Arthur Rinderknech (Franţa) 7-5, 6-1, 6-7 (6/8), 6-7 (5/7), 6-3

Agerpres

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!