Răzvan Lucescu e de neoprit, în Qatar! Ieri, sub comanda sa, Al-Sadd a contabilizat a treia victorie în primele trei partide oficiale ale sezonului 2026-2027. După victoriile din campionat, formația din Doha s-a impus și în semifinalele Qatar Cup.

În duelul cu Al-Gharafa, la care Florinel Coman a fost introdus pe teren în minutul 58, echipa lui Lucescu jr a cam „tremurat“. Pentru că, spre deosebire de meciurile din campionat, pe care le-a câștigat la pas, în cupă, adversarii au dat lovitura primii. Al-Gharafa a condus cu 1-0 din minutul 14, după reușita lui Magri. Dar Al-Sadd a întors scorul până la pauză prin golurile înscrise de Ali (25) și Manai (43). La reluare, Al-Sadd și-a conservat avantajul și va juca finala cu Al-Rayyan, programată pentru 11 septembrie.

Așadar, în acest moment, Răzvan Lucescu e la o victorie distanță de primul său trofeu oficial cu Al-Sadd. În august, în tradiționalul amical de dinaintea startului noului sezon, românul a cucerit „Ahrar Cup“ după 2-0 cu MC Alger.

Răzvan Lucescu, încântat, le-a dat jucătorilor o zi liberă în plus

Revenind la semifinala câștigată din Qatar Cup, victoria l-a entuziasmat pe tehnicianul de 57 de ani. Iar arabii au filmat discursul pe care l-a avut Lucescu jr, în vestiar, în fața elevilor săi, după meciul cu Al-Gharafa.

„În mod normal, n-aveați zi liberă mâine, dar pentru că acest meci a fost dificil și ați luptat din răsputeri și ați dat tot ce aveați mai bun, vreau să aveți mintea limpede și odihnită. Și, de aceea, vă dau mâine zi liberă și ne întoarcem la antrenament de joi. Dar! Dar când reveniți de joi, vreau să revenți gata de război! Pentru că, sâmbătă, va fi război cu ei (n.r. – Al-Sadd și Al-Gharafa se vor înfrunta, din nou, de această dată, în campionat). Ei nu vor accepta această înfrângere și știți asta foarte bine. Așa că vreau să fiți cu mintea limpede, odihnită. Ați câștigat, meritați această zi liberă, bucurați-vă de ea. Ați dus o luptă grea, dură, ați alergat foarte mult și veți avea o zi liberă în plus. Vă mulțumesc!“, a spus Răzvan, primind aplauzele jucătorilor.

Sâmbătă, de la ora 19:15, ora României, Al-Sadd și Al-Gharafa se vor înfrunta din nou, de această dată, în etapa a 3-a din Qatar Stars League.