Din păcate pentru el, nu se întâmplă așa. Din contră!
Cariera lui Ianis Hagi poate fi împărțită în două etape: ce a reușit înaintea accidentării suferite în ianuarie 2022 și ce i s-a întâmplat după revenirea pe teren, în ianuarie 2023.
Când a ajuns pe masa de operație, în perioada Rangers, fiind diagnosticat cu o ruptură a ligamentului încrucișat anterior la genunchiul drept, Ianis era pe val. Din păcate, necazul accidentării l-a lovit din plin. Pentru că, deși s-a întors pe teren de trei ani și jumătate, el n-a mai reușit să aibă prestațiile de dinaintea momentului în care a fost operat.
Cu precizarea că Ianis se poate considera chiar norocos! Pentru că, în fotbalul mondial, sunt mulți jucători care au fost nevoiți să renunțe la sportul de performanță, după o accidentare similară cu cea suferită de Hagi jr.
Cota de piață a lui Ianis Hagi a luat-o la vale
În momentul în care Rangers a renunțat la Ianis, refuzând să-i prelungească înțelegerea, au fost voci care au considerat că scoțienii au luat o decizie greșită. Acum însă, se dovedește că șefii formației din Glasgow au „citit“ bine situația mijlocașului român. Pentru că, ajuns la Alanyaspor, o formație de mijlocul clasamentului în Turcia, Ianis n-a rupt gura târgului. În 31 de meciuri pentru gruparea din Superliga turcă, Hagi jr a adunat doar 5 goluri și 2 pase de gol. Mult prea puțin pentru un jucător de la care așteptările erau altele.
În acest context, Alanyaspor l-a plasat pe Hagi jr pe „lista neagră“ și jucătorul încearcă să-și găsească o nouă echipă pe finalul perioadei mercato. Indiferent de cum se va finaliza această telenovelă, rămâne un adevăr dureros și incontestabil în ceea ce îl privește pe Ianis. Și anume faptul că el nu dă semne că ar putea evolua la un nivel foarte înalt.
Această realitate e reflectată și de evaluarea jucătorului român, potrivit site-ului de specialitate, transfermarkt.com. În cel mai bun moment al carierei sale, în 2022, fiul selecționerului era cotat la 7 milioane de euro. Astăzi, Ianis Hagi e evaluat la 1,8 milioane de euro.
Gheorghe Hagi, în fața unei decizii dificile
Până să vedem unde va ajunge Ianis, trebuie să constatăm că tatăl său, Gheorghe Hagi (61 de ani), e în fața unei decizii dificile. Pentru că selecționerul României trebuie să publice, în curând, lotul pentru primele partide din Liga Națiunilor, cu Suedia (25 septembrie, în deplasare) și cu Bosnia (28 septembrie, acasă).
Rămâne de văzut dacă Ianis va fi convocat sau nu, în condițiile în care, de la finalul sezonului trecut până acum, el a jucat doar 16 minute într-un meci oficial. S-a întâmplat pe 30 august, în duelul Eyupspor – Alanyaspor (2-1), în etapa a 3-a. În primele două runde din noua ediție a Superligii turce, Ianis Hagi n-a jucat deloc.