VIDEO Olimpiu Moruțan, discurs dur în Elveția: "Pe viitor să aveți mai multă încredere în mine. Nu știu de ce suntem un popor așa"

SPORT.RO
Data publicarii: Marti 20 Iunie 2023, 09:25
Data actualizarii: Marti 20 Iunie 2023, 09:25

România a remizat contra Elveției, în deplasare, scor 2-2, într-o partidă care s-a disputat la Lucerna, în cadrul preliminariilor EURO 2024.

Elveția a dominat clar aproape tot meciul, iar la pauză conducea cu 2-0 grație dublei lui Zeki Amdouni (28, 41). Gazdele au controlat partida și în actul secund, iar în minutul 81 au primit un penalty pentru un fault al lui Manea asupra lui Steffen. Totuși, decizia a fost întoarsă la VAR.

Olimpiu Moruțan, discurs dur în Elveția: "Pe viitor să aveți mai multă încrere în mine. Nu știu de ce suntem un popor așa"

Pe final, România a dat o lovitură neașteptată. Valentin Mihăilă a reușit o dublă, marcând în minutele 89 și 90+2. Elvețienii au avut o bară în minutul 90+8, însă tricolorii au scăpat cu fața curată și au obținut un punct uriaș în lupta pentru calificarea la EURO 2024.

Olimpiu Moruțan, intrat pe teren în minutul 57, a fost unul dintre cei mai buni jucători ai României. Mijlocașul care a evoluat pentru Pisa în ultimul sezon i-a oferit două pase decisive lui Valentin Mihăilă, iar la finalul meciului a avut un discurs asemănător cu cel al fotbalistului Parmei, plângându-se de anumite critici îndreptate spre jucătorii României.

"Mă bucur că am scos un rezultat bun. Sperăm să o ținem tot așa și să nu pierdem niciun meci până la final. Sincer, când am intrat, îmi doream să facem un rezultat bun, dar nu mă așteptam nici eu. Mă bucur că am contribuit la goluri și am dat două pase de gol. Sper să o țin tot așa. Ce să vă explic la pase? Mă bucur că am reușit să dau două pase de gol. Sper să aveți pe viitor mai multă încredere în mine și să vă bucurați tot timpul când o să joc.

Cu o echipă așa mare precum Elveția, toți știm ce jucători au. Ne bucurăm că am făcut un efort mare și am scos un rezultat bun aici. Sperăm să câștigăm următoarele meciuri cu Israel, cu Kosovo și acasă cu Elveția, de ce nu?

A fost mai mult noroc în seara aceasta, dar rezultatul ne ajută. Îți trebuie și noroc, normal. În România sunt tot timpul critici. Am stat un an în Italia și n-am fost criticat niciodată după un meci mai prost. Am avut o evoluție foarte bună în Italia, în Serie B, un campionat foarte dificil, dar lumea nu știe. Am fost criitcat o dată, dar cu bun simț. În România ne critică tot timpul lumea, nu știu de ce suntem un popor așa. Au și dreptate, nu pot să zic că nu au, dar să fie mai mult cu noi, să ne ajute ca să ne putem și noi califica la un Campionat European.

(n.r - Au spus oamenii că rezultatul a fost o păcăleală) Atunci, așa să fie, o păcăleală! Noi o ținem tot așa și sperăm să ne calificăm la European. Asta ne dorim toți jucătorii", a spus Olimpiu Moruțan, după meciul de la Lucerna.

Clasamentul din grupa României

  • 1. Elveția - 10p
  • 2. România - 8p
  • 3. Israel - 7p
  • 4. Belarus - 3p
  • 5. Kosovo - 3p
  • 6. Andorra - 1p
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!