Scandal în play-off-ul din Liga 2: "Ne fac hoți, blatiști! Dacă vor să plec, nicio problemă"

Adrian Mihalcea Gloria Buzau liga 2 Unirea Dej Liga 2
SPORT.RO
Data publicarii: Duminica 09 Aprilie 2023, 15:00
Data actualizarii: Duminica 09 Aprilie 2023, 14:58

Gloria Buzău a remizat contra celor de la Unirea Dej, 0-0, sâmbătă, în runda a treia din play-off-ul ligii secunde, iar antrenorul Adrian Mihalcea a criticat atitudinea fanilor echipei sale.

La meciul de la Buzău, Adrian Mihalcea susține că fanii i-au numit "hoți și blatiști", iar lui i-au cerut demisia. Antrenorul Gloriei a explicat că echipa sa a avut doar un meci mai slab și nu înțelege atitudinea suporterilor, care s-au strâns oricum într-un număr destul de redus la stadion.

Adrian Mihalcea: "Suporterii ne fac hoți, blatiști! Dacă vor să plec, nicio problemă"

Fostul atacant al lui Dinamo spune că echipa sa este în grafic, pe poziție de baraj și nu înțelege reacția vehementă a fanilor.

"Un meci slăbuț, un meci fără ritm de joc, un meci în care nu ne-am creat foarte multe ocazii, multe au fost întâmplătoare. Parcă nici din punct de vedere fizic nu am corespuns. Un meci pe care puteam să-l pierdem în minutul 90, cum, de altfel, am mai făcut în multe dintre meciuri. Dar, ăștia suntem. În continuare luptăm, nu avem nimic de pierdut. Până la urmă, în momentul de față, am mai recuperat un punct, știu că toată lumea își dorea mai mult, dar știți ce este frustrant? 

Este frustrant că echipa asta nu a fost niciodată în play-off, deci are o primă performanță deja atinsă, a doua e că nu a pierdut decât un joc din 15 meciuri și, cu toate acestea, un stadion îmi cere demisia și ne fac hoți! Aici eu nu înțeleg, chiar nu înțeleg! Adică chiar nu înțeleg. Poate sunt orașe unde spectatorul este un cunoscător fin al competiției, dar nu înțeleg. Dacă ei vor să plec, nu este nicio problemă. Eu îi felicit pe băieți pentru toată munca depusă până acum, pentru că e o muncă și știam că în play-off nu vor mai fi meciuri ușoare, drept dovadă uitați-vă cum se desfășoară

Sunt extrem de dezamăgit. Nu știu dacă este un cuvânt dur, dar ăsta este cuvântul. În loc să vină la stadion, cum văd la Galați stadioane pline, văd la Dinamo… Poate își doresc mai mult decât ai noștri să promoveze. Dacă nu concep că este o competiție și putem evolua slab câteodată și nu acceptăm lucrul acesta, nu știu ce mai e de făcut.

Se întâmplă astfel de jocuri. Poate și presiunea rezultatelor de până acum. Nu am reușit să avem o evoluție cum, de altfel, am avut în ultima perioadă în jocurile de acasă, dar nu e un capăt de țară. Încă o dată, sunt extrem de mulțumit de băieți pentru tot ce au făcut până acum, jocul de astăzi și poate încă un joc, dar noi, conducerea, antrenorii, jucătorii, am adus echipa asta în play-off, unde și-a dorit și avem în continuare șanse reale de a promova.

În momentul de față suntem pe un loc de baraj, așa că nu știu unde este tragedia. Dar, dacă se va face o tragedie, eu am spus, eu nu stau și nu mă agăț de nimic. Dar nici să fiu huiduit de un stadion întreg și echipa mea să fie făcută blatistă", a spus Adrian Mihalcea, potrivit Liga2.ro.

Clasament Liga 2 (play-off)

  • 1. Poli Iași - 44p
  • 2. CSA Steaua - 43p
  • 3. Oțelul Galați - 39p
  • 4. Dinamo - 38p
  • 5. Gloria Buzău - 34p
  • 6. Unire Dej - 33p

* CSA Steaua și Poli Iași au un meci mai puțin. Se vor întâlni în meci direct marți, de la ora 19:00.
* CSA Steaua nu are drept de promovare. În ierarhia actuală, Gloria Buzău ar prinde ultimul loc care duce la baraj.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!