Eugen Neagoe s-a dezlănțuit după eșecul cu Concordia Chiajna: "Rușine!"

Eugen Neagoe concordia chiajna - fc arges Liga 2 Eugen Neagoe
SPORT.RO
Data publicarii: Sambata 04 Noiembrie 2023, 15:20
Data actualizarii: Sambata 04 Noiembrie 2023, 15:19

Concordia Chiajna - FC Argeș s-a încheiat 1-0.

Cele două cluburi s-au întâlnit în a 12-a rundă din al doilea eșalon al României pe stadionul „Concordia” din Chiajna. Gazdele au câștigat cu 1-0, grație reușitei lu Ispas din minutul 18.

Eugen Neagoe s-a dezlănțuit după eșecul cu Concordia Chiajna: "Rușine!"

După meci, Eugen Neagoe a acuzat arbitrul că a primit un cartonaș galben pe nedrept. De asemenea, antrenorul piteștenilor a vorbit despre evoluția elevilor săi și a precizat că a pierdut un meci în care echipa a practicat un joc mai bun.

„Prima înfrângere, da, dar cred că am pierdut în urma unui joc bun, în care nu meritam să pierdem. Cei de la Chiajna nici nu au trecut centrul terenului și la prima minge au dat gol, din acel corner simplu. Am exersat două zile fazele fixe, fiecare știa ce are de făcut.

Consider că am dominat mai mult, ne-am creat situații de a marca, dar asta este situația. Supărarea mare este că nici oamenii care conduc jocul nu își fac datoria. Este jenant. I-am atras atenția băiatului de la tușă, este chiar rușinos, că jucătorul de la Chiajna l-a înjurat în fața mea.

Eram 20 de oameni pe bancă și i-am zis 'Băi, te înjură, măcar ia atitudine, fă ceva'. Și el cheamă centralul și îmi dă mie galben. Este rușinos. Ar trebui să aibă puțină mândrie, să se respecte pe ei. Nici nu am cuvinte”, a spus Eugen Neagoe după meci.

Toate rezultatele zilei din eșalonul secund

Etapa a 12-a din Liga 2 a început sâmbătă, 4 noiembrie. Pe www.sport.ro au putut fi urmărite toate rezultatele în timp real.

  • ACS Viitorul Tg. Jiu - Chindia 0-0
  • Ceahlăul Piatra Neamț - CSM Slatina 4-0
  • Corvinul Hunedoara - Unirea Dej 4-0
  • CS Mioveni - CS Tunari 4-0
  • CSC Dumbrăvița - CSA Steaua 0-0
  • CSM Reșița - Metaloglobus 5-0
  • Concordia Chiajna - FC Argeș 1-0

Standings provided by Sofascore
ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!