NEWS ALERT Valeriu Iftime a reacționat după ce s-a scris că a bătut palma cu Liviu Ciobotariu

valeriu iftime FC Botosani Superliga Valeriu Iftime
SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 27 Decembrie 2023, 13:33
Data actualizarii: Miercuri 27 Decembrie 2023, 13:33

Valeriu Iftime, finanțatorul celor de la FC Botoșani, a găsit un antrenor pentru echipa sa care să salveze clubul de la retrogradare.

UPDATE | Valeriu Iftime a reacționat după ce varianta ”Liviu Ciobotariu la Botoșani” a apărut în spațiul public. Omul de afaceri spune că a fost refuzat de antrenor, iar acesta este pe cale să prindă un contract în zona Golfului.

„Așa este, cum zice Ciobi. El a fost foarte corect cu mine și mi-a spus încă de la început că nu vine la Botoșani, deoarece este foarte aproape să semneze în Golf. Îi urez multă baftă acolo, iar eu mă bucur că a fost foarte corect cu mine”, a spus Iftime, pentru ProSport.


Moldovenii sunt în continuare pe ultimul loc în Superliga României, cu doar 13 puncte și o singură victorie în 21 de etape. Distanța față de ultimul loc de baraj, ocupat de Poli Iași, este în continuare una destul de mare, de zece puncte.

Valeriu Iftime s-a înțeles cu Liviu Ciobotariu

După ce a renunțat la ”interimarul” Andrei Patache, Iftime a bătut palma cu Liviu Ciobotariu (52 de ani), fostul antrenor de la Sepsi OSK, scrie GSP.ro.

”Ciobi” a fost și pe lista lui Dinamo pentru a-l înlocui pe Ovidiu Burcă, dar ”câinii” s-au lovit de refuzul antrenorului.

Pentru antrenor va fi a doua experiență la FC Botoșani. A mai antrenat la clubul lui Valeriu Iftime între 2018 și 2019, când a strâns 29 de meciuri.

„Nu-i greu deloc să găsești un antrenor, sunt foarte mulți antrenori care vor, dar nu știu eu pe cine să pun acum și habar nu am... am o singură variantă cu care am vorbit și până nu-mi dă răspunsul nu mă duc la pasul doi. Cam asta e”, a spus Valeriu Iftime ieri, în exclusivitate pentru PRO TV și Sport.ro.

FC Botoșani va începe anul 2024 cu un meci dificil pe teren propriu, împotriva lui CFR Cluj, echipa de pe locul doi. 

Moldovenii au 12 puncte și cea mai slabă apărarea din campionat, cu 39 de goluri încasate.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!