A terminat anul scolar cu media 9,96! Jucatorul din Liga 1 care i-a lasat INTERZISI pe profesori! Hagi: "Va juca la cele mai mari echipe din Europa"

Gica Hagi Tudor Baluta Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Joi 15 Martie 2018, 10:54
Data actualizarii: Joi 15 Martie 2018, 11:00

Cand au aflat ce note ia la scoala, oficialilor echipei nu le-a venit sa creada.

Tudor Baluta de la Viitorul e considerat unul dintre marile talente ale generatiei lui. Pustiul de 18 ani nu e doar un fotbalist foarte bun. Tudor are note de olimpic la scoala unde invata. Elev in clasa a 12-a, Baluta a terminat anul trecut cu media 9,96!

"Am tinut mereu sa fiu atent cu scoala. Nu m-a obligat nimeni, pur si simplu am simtit nevoia si am crezut ca asa este cel mai bine. Am cam luat premiu in fiecare an. Colegii faceau glume cand eram prin clasa a 9-a, imi spuneau ca sunt tocilar, dar nu m-a deranjat niciodata. Nu poti sa te simti jignit cand cineva iti spune ca inveti prea mult. In timp, s-au obisnuit cu mine. Nu prea am timp sa invat, dar cand ma duc la scoala sunt atent si incerc sa prind cat mai mult. Materia mea preferata este limba engleza. Cred ca ma va ajuta foarte mult pe viitor. Voi merge la facultatea de Educatie Fizica si Sport, imi este la indemana. Poate dupa ce termin cu fotbalul mai fac o facultate, dar acum imi este greu sa aleg altceva", a spus Baluta pentru Gazeta Sporturilor.

Pustiul e la fel de bun in centrul apararii si la mijloc, dar a vrut sa se faca portar! S-a nascut la Craiova si il avea ca idol pe Bornescu, fostul goalkeeper al Stiintei.

"Era echipa cu Baird, Dilevski, Stoica, fratii Costea, dar mie imi placea cel mai mult de Bornescu, visam sa ma fac portar. Aveam vreo 4-5 ani si il tot rugam pe tata sa ma duca la fotbal. N-a prea vrut, dar a cedat la rugamintile mele dupa ce am implinit 7 ani", isi aminteste Baluta, crescut la Scoala de fotbal a lui Gica Popescu.

Hagi l-a remarcat la un meci de juniori in care l-a vazut jucand fundas central.

"Viitorul avea meci la Craiova in Liga 1, iar noi aveam programat un amical chiar cu o zi inainte. Am fost anuntati ca vine sa ne vada Hagi, eram cu totii emotionati. Am facut un joc foarte bun, am dat si doua goluri, chiar daca jucam fundas central. Asa am ajuns la Viitorul, iar jumatate de an mai tarziu am fost luat in cantonament cu echipa mare"
, spune Baluta.

Hagi crede ca pustiul va fi noua super lovitura a Viitorului: "Are calitati extraordinare, e top! Cred ca va ajunge la cel mai inalt nivel, are tot ce-i trebuie!"

"Imi doresc sa joc cat mai bine si sunt convins ca va urma un transfer la o echipa foarte buna. Mi-as dori sa joc in strainatate pentru ca este alt nivel. Il iau ca exemplu pe Razvan Marin, care face o treaba extraordinara la Standard. De acolo poate face pasul intr-un campionat mai puternic. Acesta e drumul pe care vreau si eu sa merg", anunta pustiul.
 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!