Formația din Ștefan cel Mare a dominat autoritar, însă tabela a fost deblocată de către gazde. Scorul final a fost stabilit de către Karamoko, care a înscris în minutul 51.
Florin Maxim, mesaj public după Corvinul - Dinamo 1-1
La scurt timp după fluierul final, Florin Maxim s-a arătat mulțumit de rezultat, în condițiile în care adversara a prestat un joc mai bun. Totuși, antrenorul a ținut să precizeze că elevii săi trebuie să mai muncească la partea mentală. Motivul? Nu crede faptul că jucătorii lui Dinamo sunt peste ca și calitate, însă psihicul este cel care face diferență.
„Am avut două situații bune. Am luat gol din aut, ca la Sepsi. Relaxarea trebuie să o remediem cât mai repede, pentru că echipele nu te iartă. Nu am ce să le reproșez băieților, au făcut un joc bun cu limitele pe care le avem noi. Acumulăm puncte și acum prindem experiență.
Astăzi chiar am întâlnit o echipă bună, dinamică. Ne-am ridicat la așteptări. Am făcut un fotbal bun, nu am stat pe jos să tragem de timp, am încercat să construim cât ne-a permis adversarul. Sunt mulțumit de rezultat, e un punct și trebuie să mergem mai departe.
E o muncă zilnică, nu doar a mea, ci a întregului staff. Trebuie să conștientizeze că se poate. Ei au crescut zi de zi, an de an cu mine, sunt atâția jucători care și-au crescut nivelul. Trebuie să înțeleagă că pot mai mult, nu cred că Armstrong aleargă mai mult cu 5 km decât Neacșa sau Pârvulescu. Trebuie să muncim la nivelul mental, pentru că pregătiți sunt, aleargă bine, au cifre bune. Cu mingea în posesie trebuie să fim și mai răi”, a declarat Florin Maxim la flash-interviu.