Ilie Dumitrescu, dat pe spate de un atacant din Liga 1: "Senzațional. Out of this world!"

Ilie Dumitrescu Aurelian Chitu FC U Craiova Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Vineri 15 Septembrie 2023, 21:50
Data actualizarii: Vineri 15 Septembrie 2023, 21:48

Ilie Dumitrescu a prefațat meciul Dinamo - FC U Craiova și a avut numai cuvinte de laudă la adresa lui Aurelian Chițu (32 de ani), care are un start excelent de sezon în tricoul oltenilor.

Chițu, aflat la al treilea sezon în tricoul lui FC U Craiova, a marcat șase goluri și a oferit patru pase decisive în cele opt etape din Liga 1. Mai multe voci din fotbalul românesc au susținut că fostul jucător de la FC Viitorul sau Valenciennes ar fi trebuit convocat la echipa națională pentru meciurile cu Israel și Kosovo.

Ilie Dumitrescu, impresionat de Aurelian Chițu

Ilie Dumitrescu a făcut o scurtă analiză a echipei lui FC U Craiova pentru meciul cu Dinamo și l-a lăudat pe Aurelian Chițu pentru forma arătată în acest sezon.

"FC U Craiova are doi închizători foarte buni, pe Achim și Albu. Ai Sidibe, un jucător care creează dezechilibru. Îl au pe Chițu, care este într-o formă senzațională și Van Durmen în partea opusă.

Este o echipă grea, o echipă incomodă, care joacă atunci când intră în posesie. Chițu este 'out of this world' la Craiova. Da, da, da! Pentru ce a făcut e senzațional. Super inspirat", a spus Ilie Dumitrescu, la Digisport.

  • 19 goluri a marcat Chițu în 48 de meciuri jucate la FC U Craiova, din ianuarie 2022 și până în prezent
  • 450.000 de euro este cota de piață a atacantului, potrivit Transfermarkt

Aurelian Chițu, cerut la echipa națională a României

Adrian Mititelu Jr este de părere că atacantul Aurelian Chițu este cel mai în formă jucător din Liga 1, chiar și peste Florinel Coman, Darius Olaru ori Alexandru Mitriță, iar jucătorul lui FC U Craiova ar fi meritat o convocare la prima reprezentativă.

Chițu (32 de ani), care are două meciuri la naționala de seniori a României, ambele în 2013, a început excelent sezonul, cu șase goluri și patru pase decisive în primele opt etape din Liga 1. Campionul României cu FC Viitorul a fost unul dintre cei mai buni ai lui FC U Craiova și în sezonul trecut, când a marcat de 13 ori în 40 de apariții.

"Am văzut că de ceva timp se tot punea întrebarea cine este cel mai în formă jucător din campionat: Mitriță, Coman sau Olaru. Vă spun fără subiectivism că Aurelian Chițu e cel mai în formă jucător.

E într-o formă foarte bună de anul trecut, de când a marcat 13 goluri, din care 12 în a doua parte a sezonului. Are 20 de goluri în 2023. Eu știu că se dorește o națională tânără, dar trebuie să conteze forma jucătorilor, iar Aurelian Chițu este un jucător foarte valoros. Nu a marcat niciun gol din penalty", a spus Adrian Mititelu Jr, la Fanatik.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!