Ajuns la 20 de ani de la debutul în prima ligă, Gabi Tamaș a răspuns direct. Când vrea să se retragă fundașul central 

Petrolul Ploiesti Gabi Tamas Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Sambata 27 August 2022, 21:38
Data actualizarii: Sambata 27 August 2022, 21:46

Petrolul Ploiești a remizat cu CS Mioveni, scor 0-0, într-un meci contând pentru etapa a șaptea din Superliga.

Partida a avut o importanță aparte pentru Gabriel Tamaș (38 de ani), care a bifat 20 de ani de la primul meci pe care l-a jucat în prima ligă din România. 

La finalul confruntării pe durata căreia a evoluat toate cele 90 de minute, fundașul central a mărturisit că încă se simte foarte bine și nu intenționează să se retragă prea curând. 

"Mă simt bine. Sunt fericit că mai joc fotbal după 20 de ani de la debut. Să mă ajute picioarele și Dumnezeu și să mai joc doi-trei ani. Eu sincer sunt mulțumit că n-am pierdut în această seară. Spun asta ca și apărător. Puteam mai mult și puteam să abordam altfel meciul. Nu prea am avut ocazii. Puteam ajunge pe primul loc seara asta", a spus Tamaș, după fluierul final.

Ce a răspuns Gabriel Tamaș când a fost întrebat dacă ar fi putut realiza mai multe ca fotbalist 

Implicat în numeroase scandaluri de-a lungul timpului, despre Tamaș s-a spus constant că ar fi putut avea mari realizări dacă nu ar fi avut o viață extrasportivă tumultoasă. Cu toate astea, jucătorul consideră că nu ar fi putut realiza mai multe decât a făcut-o deja. 

"Nimeni nu este perfect, nici fotbaliștii și nici antrenorii, eu am încercat să iau câte ceva și din cultură, și din fotbal ce e mai bun de la antrenori și din viață, și din fotbal. Cu mentalitatea asta nu am rămas un încuiat, am știut să îmi trăiesc viața, știu să mi-o trăiesc, uite că așa ajung la 40 de ani și încă joc fotbal.

Terenul de fotbal, fotbalul în sine, suporterii, când stadioanele pline, ți-e mai mare  dragul să ieși și să faci încălzirea, să joci. Că te înjură, că nu te înjură, că te susțin sau nu, îmi place să văd lumea la stadion. 

Am jucat și eu prin câteva țări, am acumulat experiență, nu știu cât mai pot juca, un an, doi, trei sau zece. Am și eu o vârstă, dar spre sfârșitul carierei vreau să fac și eu lumea mai fericită, să dau totul, în caz că nu mai pot, prin minutul 60-70 ridic mâna, ăsta am fost și iau totul în serios", a spus Gabi Tamaș la SuperLiga Show. 

Întrebat dacă ar fi putut realiza mai multe ca fotbalist, Tamaș a oferit un răspuns sincer la SuperLiga Show: "Nu cred, pentru că toți mi-au spus: 'domnule, dacă erai mai profesionist..' Păi, sunt profesionist. Poate și prin prisma faptului că mie îmi place să spun adevărul în față, eu nu am plecat niciodată capul și nu îl plec. Eu spun adevărul în față, cu toate că supără câteodată, dar mi-am asumat. Ce să fac acum, să mă gândesc? Treci repede peste. 

Asta am vrut să le arăt și celor care joacă fotbal în România și să le explic, dă-ți viața aici, dă-ți viața la antrenament, la meci, după aia, du-te, mă, dacă vrei să stai în cap, stai în cap"

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!