Odiseea handbalului românesc, în viziunea lui Alexandru Dedu. Ce spune șeful FRH despre Neagu și Xavi Pascual

Handbal
SPORT.RO
Data publicarii: Sambata 30 Octombrie 2021, 14:37
Data actualizarii: Sambata 30 Octombrie 2021, 14:41

Președintele Federației Române de handbal, Alexandru Dedu, a vorbit despre situația celor două echipe naționale de seniori aflate în fața unor momente importante și punctează problemele stringente ale sportului de pe semicerc în perioada de pandemie.

Alexandru Dedu despre revenirea lui Xavier Pascual la naționala masculină

„Pasqi nu e doar un antrenor, ci un sistem căruia nu este ușor să-i răspunzi, ținând cont de realitatea noastră. Sunt convins că și cei de la Dinamo au aceeași problemă. Revenirea lui înseamnă apropierea de ceea ce înseamnă performanță la nivel mondial. El are un plan în derulare potrivit căruia naționala masculină să fie prezentă la Jocurile Olimpice. Puțin realizabil în acest moment din punctul meu de vedere, dar asta nu înseamnă că proiectul nu există și nu încercăm să ne ținem de el”, a precizat fostul pivot de la FC Barcelona.

Dedu despre situația naționalei feminine și obiectivul de la Campionatul Mondial din Spania

„Naționala feminină este mai mereu prezentă în topul mondial, uneori cu evoluții oscilante. Acum, naționala nu beneficiază de cea mai bună jucătoare din lume (n.n. Cristina Neagu), iar abordarea trebuie să fie realistă și corectă. Încercăm să formăm o echipă care să reprezinte onorabil România la Campionatul Mondial. Este șansa multor jucătoare să iasă la rampă. Potențialul pe faza ofensivă a scăzut, dar avem putere de luptă, dârzenie și dorință de a face performanță”.

Dedu despre revenirea Cristinei Neagu la prima reprezentativă

„Mi-ar plăcea ca la anul ea să găsească o echipă în care fiecărei componente să-i pese de cealaltă, să formăm o echipă în adevăratul sens al cuvântului și să se vadă că suntem uniți”, a continuat președintele FRH.

Dedu despre handbalul în anii pandemiei

„În acești ani pandemici am încercat și am reușit să ne îndeplinim obiectivele și motivele pentru care ne aflăm aici. Sezonul trecut au fost 209 turnee organizate de FRH, un efort gigantic și o cheltuială imensă pe care o resimțim acum”, a încheiat Alexandru Dedu.

 

 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!