Formația din Armenia a revenit pe teren luni, 31 august, în etapa a 5-a din campionat, însă a fost învinsă de Pyunik, scor 1-2. Ararat-Armenia a început meciul slab și a intrat la cabine cu un deficit de două goluri.

Ararat-Armenia, învinsă cu 2-1, la patru zile după ce a trimis-o pe Universitatea Craiova în Conference League

Daniil Kulikov a deschis scorul în minutul 16, iar Gevorg Tarakhchyan a majorat avantajul gazdelor în minutul 33. Ararat-Armenia a încercat să revină după pauză și a redus din diferență în minutul 68, prin Sandro Lima, același fotbalist care a marcat golul calificării împotriva Universității Craiova.

De această dată, însă, Lima nu a mai putut deveni eroul echipei. Ararat-Armenia nu a mai găsit drumul spre gol, iar Pyunik a păstrat avantajul până la final.

Înfrângerea reprezintă primul eșec al sezonului pentru formația care a eliminat Craiova. Ararat-Armenia rămâne cu 10 puncte după primele cinci etape, dar a coborât pe locul 5 în clasament.

Pyunik are același număr de puncte, însă ocupă poziția a patra și are un meci mai puțin disputat. Lider este Noah, cu maximum de puncte, 15 după primele cinci runde.