Eveniment de SENZATIE in centrul Bucurestiului! Ei sunt magicienii care ajung din strada direct la Jocurile Olimpice! Ce show fac

3 la 3 Baschet
SPORT.RO
Data publicarii: Vineri 19 Iulie 2013, 15:45
Data actualizarii: Luni 22 Iulie 2013, 09:19

►Romania face iar show sub panou! Europeanul de baschet 3x3, sambata si duminica, 19:00, in direct din Piata Universitatii, la Sport.ro si Voyo!

Sport Arena Streetball  va organiza, pentru al doilea an consecutiv, unul dintre cele mai puternice turnee de baschet 3x3 din Europa Centrala si de Est, Raiffeisen Bank Bucharest Challenger. Competitia va avea loc in zilele de 27 si 28 iulie 2013, in Piata Universitatii.
 
Cele mai bune patru echipe din Romania, alaturi de acela mai bune 12 echipe din diverse tari europene vor lupta pentru un loc in circuitul mondial FIBA 3x3 World Tour si un premiu de 5.000 de dolari.
 
Campioana mondiala de la Atena, din 2012, Serbia, va juca la Raiffeisen Bank Bucharest Challenger, toti cei patru componenti care anul trecut au cucerit medaliile de aur, confirmand prezenta pentru turneul din Capitala.
 
Dupa un sezon 2012 in care echipa Sport Arena UPB a incheiat pe locul sase FIBA 3x3 World Tour Final, de la Miami, romanii vor incerca si in acest an sa ajunga in elita baschetului mondial 3x3.
 
Doi dintre cel mai bine clasati jucatori romani in ierarhia mondiala, Angel Santana si Catalin Vlaicu, ambii jucatori in Liga Nationala de Baschet si membrii ai echipei de la Miami, vor evolua si la Raiffeisen Bank Bucharest Challenger.

Spectacolul va fi completat de trupa Da Move Crew din Italia, care reuneste, intr-un show unic, momente de freestyle cu mingea de baschet, slam-dunk-uri, dans si acrobatie. Da Move Crew are la activ peste 1,000 de spectacole de acest gen in ultimii 10 ani, in ultimul weekend activand in turneul NBA de la Milano.
 
Accesul spectatorilor la Raiffeisen Bank Bucharest Challenger by Sport Arena Streetball este gratuit, acestia avand parte, pe parcursul celor doua zile de competitie de nenumarate concursuri cu premii. De asemenea, in afara programului partidelor, oricine poate juca baschet pe terenurile amplasate in Piata Universitatii.
 
Raiffeisen Bank Bucharest Challenger este organizat in parteneriat de catre Sport Arena si ACS Sport Promotion, cu sprijinul Primariei Capitalei, MTS si DSTMB.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!