Son Heung-min se poate transfera în Arabia Saudită
Tottenham se poate despărți de Son Heung-min, care a fost cumpărat de la Bayer Leverkusen pentru 30 de milioane de euro, în august 2015. În deceniul petrecut la echipă, acesta a marcat 173 de goluri în 453 de apariții, este considerat unul dintre cei mai importanți jucători al lui Spurs din perioada Premier League și a câștigat statulul de idol al fanilor, după ce a devenit singurul căpitan al echipei care a ridicat un trofeu european, în ultimii 40 de ani.
Atacantul sud-coreean își termină contractul în iulie 2026, dar Tottenham este dispusă să se despartă de el în această vară, dacă va primi o ofertă excepțională. Conform presei britanice, deși Jose Mourinho îl dorește la Fenerbahce, mai multe cluburi din Arabia Saudită sunt dispuse să ofere 50 de milioane de euro pentru transfer și să-i ofere un salariu de peste 30 de milioane de euro pe sezon, aproape triplu decât remunerația avută în prezent. Condiția pusă de Tottenham pentru transfer este doar ca acesta să fie lăsat să joace în turneul de pregătire asiatic, pentru ca clubul englez să capitalizeze financiar amicalele cu Team K League (30 iulie) și Newcastle (3 august), care se vor juca la Seul.
Son Heung-min a jucat un deceniu la Tottenham
Son Heung-min (32 de ani) este născut la Chuncheon și s-a format la juniorii cluburilor Yukminkwan Middle School, Dongbuk Middle School, FC Seoul și Hamburger SV. La nivel de seniori a evoluat pentru Hamburger SV II (2010), Hamburger SV (2010-2013), Bayer Leverkusen (2013-2015) și Tottenham Hotspur (2015-2025). Are 134 de selecții și 51 de goluri pentru naționala Coreei de Sud.
În palmares are Europa League (2024-2025), o finală de Champions League (2020-2021), podiumuri în Premier League (locul 2 - 2016-2017 / locul 3 - 2015-2016, 2017-2018), o finală de EFL Cup (2020-2021), o finală de AFC U16 Championship (2008), Asian Games (2018), o finală de AFC Asian Cup (2015), FIFA Puskas Award (2020), Best Footballer in Asia (2014, 2015, 2017, 2018, 2019, 2020, 2021, 2022, 2023), AFC Asian International Player of the Year (2015, 2017, 2019, 2023), IFFHS Asian Men's Player of the Year (2020, 2021, 2022), FourFourTwo Best Asian Footballer of All Time (2024), Korean FA Player of the Year (2013, 2014, 2017, 2019, 2020, 2021, 2022, 2024), Premier League Golden Boot (2021-2022), titlul de golgheter al FA Cup (2016-2017), PFA Premier League Team of the Year (2020–21) și alte numeroase alte premii individuale.
Poate juca ca extremă stânga, atacant central și vârf secund și este cotat la 20 de milioane de euro.
Foto - Getty Images