Reclamanta lui Dani Alves a făcut recurs la Curtea de Casaţie după anularea în apel a condamnării fostei vedete de la FC Barcelona la patru ani şi jumătate de închisoare. Acest recurs, care urmează celui anunţat de parchetul catalan, "a fost deja depus, a fost prezentat", după cum a declarat jurnaliştilor avocata reclamantei. "Nu pot da publicităţii motivele acestui recurs (...) Din motive strategice, motivele pentru care apelăm nu vor fi făcute publice, poate mai târziu, dar nu acum", a adăugat aceasta.
Dani Alves, care a fost condamnat în primă instanţă la patru ani şi jumătate de închisoare pentru viol, a fost achitat pe 28 martie de Curtea de Apel din Barcelona, care a subliniat că reclamantul nu este de "încredere". Condamnarea fostului fundaş drept a fost marcată de "o serie de lipsuri, inexactităţi, inconsecvenţe şi contradicţii" şi de "insuficienţă" a probelor furnizate, a justificat Curtea.
Acuzat că a violat-o pe tânără în noaptea de 30 spre 31 decembrie 2022, în zona VIP a unui club de noapte din Barcelona, Dani Alves a fost eliberat condiţionat de un an după ce a petrecut 14 luni în închisoare.
Joana Sanz și Dani Alves vor deveni părinți
Prin intermediul unui mesaj transmis pe rețelele de socializare, Joana Sanz a anunțat că este însărcinată, dezvăluind și detalii emoționante despre acest eveniment.
"Nu am vrut să dezvălui până nu a fost clar, dar am dorit să împărtășesc pentru cei care se luptă. Acum cinci ani am luat în considerare ideea de a deveni mamă cu o teamă mare", a scris Joana Sanz.