VIDEO EXCLUSIV A pariat doi euro, a câștigat un milion de euro! Povestea românului care a dat lovitura după finala Champions League

SPORT.RO
Data publicarii: Duminica 02 Iunie 2024, 23:47
Data actualizarii: Duminica 02 Iunie 2024, 23:46

Deznodământul finalei Champions League dintre Borussia Dortmund și Real Madrid (0-2) i-a adus suma de un milion de euro unui român din Buzău, care este stabilit în Madrid.

Marius, un bărbat din Buzău, dar care este stabilit de aproape 30 de ani în Madrid, a trăit cu sufletul la gură finala Ligii Campionilor de pe Wembley. Mare fan Real, românul a savurat triumful elevilor lui Carlo Ancelotti, dar, în mod special, suma amețitoare câștigată la pariuri.

Marius a câștigat un milion de euro după ce a pariat doi euro în ianuarie

"Am riscat doi lei pe bilet. 10 lei, în total. Nu știu dacă îți ajunge de o cafea în București. Am văzut că sunt cote foarte mari și este o posibilitate să încerc o minune. Nu m-am așteptat niciodată. Sincer să fiu, nu credeam. Au fost foarte multe evenimente sportive", a spus Marius, într-un interviu acordat pentru PRO TV.

  • Marius, românul care a câștigat un milion de euro după finala UCL / Foto: PRO TV

Marius a plasat biletele respective încă din luna ianuarie, când se afla într-o vacanță în Brașov. Printre predicțiie sale s-au numărat câștigătorii de la Australian Open, campioanele din competițiile de baschet sau din cele de fotbal. Meciul care i-a confirmat suma de un milion de euro - 600.000 de euro după impozitare - a fost cel dintre Borussia Dortmund și Real Madrid, după ce la începutul anului miza pe triumful spaniolilor în UCL.

"Este o emoție pozitivă. Când vine o surpriză atât de mare nu te aștepți și satisfacția e mai mare. Am trăit 6 luni la maxim toate evenimentele care au fost pe bilet. Am început cu Australian Open, am pus că va câștiga Jannik Sinner. Am considerat că el este din noul val, e printre cei mai talentați. Djokovic avea o vârstă și mai pierduse cu Sinner la Turneul Campionilor în 2023 și am simțit că îl va învinge în semifinale. Ulterior, l-a învins și pe Medvedev în finală și a câștigat turneul.

La Sabalenka a fost ceva mai ușor. În sferturile de finală, deja era eliminată Swiatek și am zis că are culoarul perfect pentru a câștiga turneul. Și așa s-a întâmplat.

După tenis au urmat evenimentele din baschet. Au fost cele trei competiții - Eurocup, Champions League și Euroliga. La Eurocup, Parisul era lider în campionatul Franței. Unicaja Malaga era lider și a terminat lider înaintea lui Real Madrid. Am considerat că sunt favorite certe. La Panathinaikos am urmărit foarte atent în toamnă, când a schimbat tot lotul. Din 12 jucători a rămas doar unul, plus că l-au adus pe Ergin Ataman, antrenorul turc care a fost la Efes și care câștigase Euroliga în 2021 și 2022. Din considerentele acestea am zis că merită cota asta mare a lui Panathinaikos. Cota era fabulos de mare, 8. Real Madrid, care e echipa mea de suflet, avea 2,5, dar 2,5 nu m-a atras și am considerat că merită să risc pe Panathinaikos.

Au mai fost campionatele din Scoția, din Bulgaria, echipe care au câștigat nonstop în ultimii 10 ani. A urmat Manchester City, unde a fost mai greu. În final a fost Real Madrid - am aproape 30 de ani de când stau în Madrid și e echipa mea de suflet. Am fost la meciurile lor de baschet, de fotbal", a explicat Marius.

"Degeaba ai o sumă mare de bani dacă nu ești bun administrator"

Pariorul a explicat și de ce crede că nu este vorba numai de noroc în astfel de situații: "Statistica contează foarte mult. Eu lucrez într-un fond de investiții și regula numărul 1 e așa: câștigurile din trecut nu vor garanta și câștigurile din viitor. Dau un exemplu: dacă ar câștiga Bayern Munchen 10 ani la rând campionatul, uite că anul ăsta n-a mai câștigat. De ce? N-a avut antrenor stabil, n-a avut lot bun și a venit o echipă din urmă care a fost infailibilă. E vorba de statistică amestecată cu valoarea lotului din momentul respectiv. Ăsta e tot secretul, nu e altceva".

Marius spune că va investi suma de bani obținută: "Banii sunt un mijloc cu care poți să realizezi multe lucruri în viață. În toată istoria asta trebuie să ai un echilibru emoțional foarte bun, foarte mare, trebuie să gândești la rece și să iei decizii corecte în administrarea banilor. Degeaba ai o sumă mare de bani dacă nu ești bun administrator. Trebuie să ai o educație financiară bună care să te facă să iei decizii corecte".

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!