VIDEO Reacția lui Mihai Pintilii, după ce Florinel Coman i-a cerut lui Becali să fie lăsat să plece de la FCSB

mihai pintilii FCSB Florinel Coman Gigi Becali Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Sambata 12 Noiembrie 2022, 14:49
Data actualizarii: Sambata 12 Noiembrie 2022, 15:07

Mihai Pintilii a reacționat după ce Gigi Becali a spus că Florinel Coman i-a cerut să fie lăsat să plece de la FCSB.

Gigi Becali, patronul vicecampioanei, l-a criticat în repetate rânduri pe fotbalistul pe care, în urmă cu doi ani, avea de gând să obțină sume fabuloase. Acum, se pare că șeptarul de la FCSB își dorește o altă provocare.

Antrenorul interimar al FCSB-ului s-a arătat surprins la conferința de presă, când a fost întrebat despre o posibilă plecare a lui Coman (24 de ani) de la echipă, și a dezvăluit ce discuții a purtat cu atacantul transferat în urmă cu mai bine de cinci ani de la Viitorul, actuala Farul, pentru trei milioane de euro.

Mihai Pintilii, despre plecarea lui Florinel Coman: ”Ar fi mai bine să meargă afară”

Nu știu nimic, s-a antrenat foarte bine, am avut un joc cu plăcere, era cu zâmbetul pe buze. Nu știu nimic, nu mi-a zis nimic. Nu cred că vrea să plece, din discuțiile avute cu el nu mi-a zis că vrea să plece, doar să se transfere, ca orice jucător care e aici. Părerea mea e că nu l-aș vedea în România. Din ce știu eu, nu cred că își dorește să meargă în România. 

Ar fi o lovitură pentru noi și probabil pentru toți. Mai bine ar fi să meargă afară, să schimbe mediul. În România deja știe toată lumea cine e, ce calități are, dar să te duci înapoi de unde ai plecat, pentru el ar fi un pas înapoi, părerea mea. Dacă aveai 30-31-32, da, îți permiți să te întorci la un club, e normal, dar prima opțiune cred că ar trebui să fie să meargă afară și m-aș bucura pentru el. 

Am vorbit cu el, m-a întrebat el de multe ori, sunt lucruri pe care le discutăm, el e conștient de calitățile sale. Nu are cum să uite fotbalul, e normal să treci printr-o perioadă mai proastă, sunt convins că are puterea, mai ales că acum e liniștit din toate punctele de vedere, ușor-ușor, dar trebuie răbdare și cu încredere cred că va reuși”, a spus Mihai Pintilii, la conferința de presă.

VIDEO - Conferința de presă a lui Mihai Pintilii

Evoluțiile lui Florinel Coman (24 de ani) din acest debut de sezon au fost mult sub așteptări, având în vedere că, după plecarea lui Florin Tănase, șeptarul a fost cel care a preluat banderola de căpitan.

Coman a marcat de trei ori și a oferit trei pase decisive în 21 de partide pentru cei de la FCSB, în toate competițiile. Și cota sa de piață a scăzut semnificativ. Evaluat la șase milioane de euro în urmă cu mai bine de doi ani, Florinel are acum o cotă de piață de ”doar” trei milioane de euro.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!