Nasul lui Lacatus este noul antrenor secund al Stelei!

Ioan Nagy Gigi Becali Marius Lacatus Steaua Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Luni 27 Septembrie 2010, 15:17
Data actualizarii: Luni 27 Septembrie 2010, 15:47

"Daca ma va suna, voi avea o discutie cu el, dar eu inclin sa plec in acest moment de la Steaua", spune Edi Iordanescu. 

Gigi Becali, a declarat, luni, ca antrenorul Ioan Nagy, nasul lui Marius Lacatus, va face parte din staful tehnic al Stelei, aceasta fiind o conditie impusa de noul antrenor al Stelei pentru preluarea bancii tehnice.

"A fost vorba de niste conditii pe care le-a pus el si doua pe care le-am spus eu. Am zis sa-l tina pe Edi si pe italian (n.r. - preparatorul fizic Michela Bon), pentru ca l-am chemat pe om acum doua luni si nu vreau sa-mi bat joc. De Edi i-am spus ca vreau sa-l tin pentru ca e un baiat bun, m-am imprietenit cu familia lui, cu Puiu (n.r. - fostul selectioner Anghel Iordanescu). El mi-a zis ca oricum il tinea, dar vine si cu nasul lui, Nagy", a spus Becali.

Becali a mai precizat ca Marius Lacatus va lua toate deciziile legate de echipa, insa doi-trei jucatori ai Stelei vor fi deja penalizati inaintea preluarii echipei de noul tehnician. "Am luat hotararea pe care trebuia sa o luam noi la club, fata de doi-trei jucatori, ca sa nu spuna pe urma ca ne bagam peste el, ca eu i-am spus ca va face tot", a mai spus el.

"N-am vorbit inca cu Marius Lacatus si nici nu-mi permit sa-l sun eu. Daca ma va suna, voi avea o discutie cu el, dar eu inclin sa plec in acest moment de la Steaua. Mi se pare normal ca Lacatus sa vina cu staful lui la Steaua, sa vina cu oameni noi.

Dupa meciul cu Astra, eu am avut o discutie cu Ilie Dumitrescu si am convenit sa raman pana se va gasi solutia cea mai buna. Mie imi era foarte greu sa motivez jucatorii, cand ei citeau in presa tot timpul ca vine antrenorul X sau Y. Sunt pasionat de meseria asta, ma documentez si stiu ca mai am multe de invatat. Nu era un moment favorabil acum pentru mine ca eu sa fiu antrenor principal la Steaua", a spus Eduard Iordanescu pentru Mediafax

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!