„L-am forțat! Azi, copiii nu mai sunt învățați să reziste.” Toni Nadal dezvăluie secretele folosite cu Rafael Nadal 

Toni Nadal rafael nadal Tenis ATP Tenis „L-am forțat! Azi, copiii nu mai sunt învățați să reziste.” Toni Nadal dezvăluie secretele folosite cu Rafael Nadal
Marcu Czentye
Data publicarii: Joi 21 Octombrie 2021, 13:00
Data actualizarii: Joi 21 Octombrie 2021, 13:18

Toni Nadal dezvăluie secretele prin care l-a făcut pe Rafael Nadal să devină cel mai bun zgurist din istoria tenisului. 

Omul care l-a învățat pe Rafael Nadal tenisul, Toni Nadal - actualmente director al Academiei de Tenis Rafa Nadal - a subliniat din nou obsesia pe care a avut-o de a-l pregăti pe Rafa încă din fragedă copilărie pentru dificultățile care aveau să vină.

Toni Nadal l-a instruit pe Rafael Nadal în lumea tenisului începând din 1990, când nepotul său avea doar 4 ani, dar decenii mai târziu, admite fără părere de rău că i-a creat condiții potrivnice de antrenament copilului Rafael Nadal pentru a-i întări caracterul.

„Ani la rândul l-am forțat să se antreneze pe terenuri proaste și cu mingi uzate. Uneori, îi spuneam că ne antrenăm pentru o oră și jumătate, iar, la finalul timpului alocat, îi prelungeam sesiunea de antrenament fără să-i spun când se termină,” a declarat Toni Nadal pentru ABC, notează Eurosport Spania

Filosofia lui Toni Nadal asupra succesului în viață


În plus, Toni Nadal a insistat asupra faptului că efortul și perseverența nu sunt întotdeauna suficiente pentru a-ți îndeplini un obiectiv. „În viață, omul trebuie să aibă obiective, dar și iluzii și nu trebuie să îl frustreze atunci când nu le îndeplinește,” a adăugat Toni Nadal. 

Referitor la noua generație de copii, Toni Nadal a menționat că nu dispune de o rezistență notabilă, din punct de vedere psihic. „Trăim în vremuri în care nu se mai învață conjugarea verbului a rezista. Văd acest lucru în academie. Mulți băieți joacă foarte bine atunci când lucrurile merg în favoarea lor, dar când greșesc câteva lovituri, o emoție incontrolabilă iese la suprafață și le ruinează jocul,” a fost remarca finală făcută de Toni Nadal în acest interviu.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!