„99,9% dintre fani au fost de partea lui Nadal” Djokovic, compătimit de McEnroe: „E o mare lipsă de respect!”

Rafael Nadal Novak Djokovic Roland Garros 2022 John McEnroe Novak Djokovic Roland Garros Rafael Nadal Roland Garros Tenis ATP Tenis
Marcu Czentye
Data publicarii: Miercuri 01 Iunie 2022, 18:59
Data actualizarii: Miercuri 01 Iunie 2022, 18:44

Novak Djokovic a scăpat din mână setul 4 al sfertului de finală pierdut cu Rafael Nadal, după ce a condus cu 5-2 și a avut două mingi de set. 

Încurajat simțitor de publicul parizian, Rafael Nadal a avut toate motivele să le mulțumească parizienilor pentru susținerea arătată în sfertul de finală, câștigat în detrimentul liderului ATP, Novak Djokovic.

De partea opusă a fileului, tenismenul sârb s-a văzut permanent nevoit să se încurajeze singur și să caute susținere exterioară în loja sa, în contextul în care majoritatea spectatorilor din Arena Philippe-Chatrier așteptau un succes al spaniolului. 

Novak Djokovic: Publicul i-a ridicat moralul în momentele cruciale ale meciului.”

„Cred că publicul a contribuit mult la întoarcerea de scor din setul patru. Au fost în proporție de 99,9% de partea lui și i-au ridicat moralul în momentele cruciale ale jocului.

L-au ajutat să își găsească energia,” a punctat Novak Djokovic, după setul 4, în care a ratat două mingi de set și oportunitatea de a trimite meciul în set manșă decisivă.

John McEnroe: „Djokovic a transformat lămâile în limonadă mai des decât orice alte jucător din istoria tenisului.”

Compătimit de John McEnroe, Novak Djokovic a fost lăudat de fostul mare tenismen pentru capacitatea psihică de a transforma adversitatea în combustibil motivațional. 

„Niciun alt jucător nu s-a confruntat cu o adversitate mai mare! E nedrept! Trebuie să spun asta. Acest om a transformat lămâile în limonadă mai des decât orice alt jucător din istoria tenisului. Dacă nu crezi că îl deranjează astfel de reacții, înseamnă că ești nebun!

Novak e atât de puternic din punct de vedere mental, încânt poate să facă față unor astfel de situații. Cumva, își canalizează mânia și frustrarea. Consideră că este o mare lipsă de respect. Și eu cred la fel!”, a afirmat John McEnroe, pentru Eurosport.

Rafael Nadal l-a învins în patru seturi, scor 6-2, 4-6, 6-2, 7-6 pe Novak Djokovic, reușind a opta victorie în zece întâlniri directe cu sârbul, la Roland Garros. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!