Urmează o vacanță lungă și dureroasă: când revine Simona Halep în circuitul WTA 

Simona Halep eliminata Roland Garros Simona Halep Patrick Mouratoglou simona halep revenire Simona Halep Roland Garros 2022 Tenis
SPORT.RO
Data publicarii: Vineri 27 Mai 2022, 17:50
Data actualizarii: Vineri 27 Mai 2022, 17:51

Pentru Simona Halep urmează sezonul de iarbă, care se va derula în perioada 6 iunie - 10 iulie. 

Simona Halep (30 de ani) va urca pe locul 18 în clasamentul WTA, după încheierea turneului de la Roland Garros, dar ușoara ascensiune în ierarhia mondială va rămâne una dintre singurele vești pozitive, în următoarea perioadă. 

Eliminată în turul secund la Roland Garros, după 7 ani, sportiva din România va avea la dispoziție cel puțin o săptămână și jumătate pentru a se odihni, înaintea începerii sezonului de iarbă. 

Simona Halep va lipsi 2 săptămâni și jumătate din circuit

Simona Halep își propune să participe la trei turnee de iarbă în 2022:

  • 13 - 19 iunie: WTA 250 Birmingham
  • 19 - 25 iunie: WTA 250 Bad Homburg
  • 27 iunie - 10 iulie: Wimbledon

Deși nu a confirmat până acum, sunt șanse mici ca Simona Halep să joace în turneele WTA 250 programate la Nottingham și S'Hertogenbosch, în săptămâna 6-12 iunie.

Halep a confirmat, în schimb, că va participa la turneul WTA 250 de la Birmingham, în săptămâna 13-19 iunie, deși în aceeași perioadă are loc un turneu mai important, de calibru WTA 500, la Berlin, Bett10Pen.

Calendarul WTA pentru luna iunie - sezonul de iarbă

  • 6-12 iunie: turneele WTA 250 de la S'Hertogenbosch și Nottingham
  • 13-19 iunie: turneul WTA 500 de la Berlin, turneul WTA 250 de la Birmingham și turneul WTA 125 de la Gaiba
  • 19-25 iunie: turneele WTA 250 de la Eastbourne și Bad Homburg
  • 27 iunie - 10 iulie: Wimbledon 

Simona Halep ar urma să joace un turneu pregătitor și în Germania, la Bad Homburg (19-25 iunie), în săptămâna premergătoare competiției de la Wimbledon (27 iunie - 10 iulie).

Luând în considerare că Simona Halep are ca obiectiv principal pentru sezonul 2022 revenirea în top 10 WTA, sportiva din România poate accelera semnificativ în acest proces, în sezonul de iarbă, în care nu are niciun punct de apărat, în contextul în care, anul trecut, nu a participat la turnee, din cauza dublei rupturi musculare suferite la Roma.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!