Pentru al doilea an consecutiv, Turneul Campioanelor va fi găzduit de Riad, Arabia Saudită.
Spre deosebire de ediția anterioară, la cea din 2025 va participa inclusiv Simona Halep.
Simona Halep va fi la Riad, cu ocazia Turneului Campioanelor
„Simona Halep abia așteaptă să facă parte din Turneul Campioanelor,” au scris oficialii competiției care le adună pe cele mai bune opt jucătoare ale stagiunii.
Deși organizatorii nu au precizat în ce rol va apărea Simona Halep la Riad, este posibil ca românca să facă parte dintr-un meci demonstrativ pregătit în capitala Arabiei Saudite.
Este însă, cel puțin, un angajament al Simonei Halep de a aduce un plus de imagine competiției din Arabia Saudită, o mișcare care susține dezvoltarea tenisului în Orientul Mijlociu, la fel cum au făcut-o deja spaniolii Rafael Nadal și Paula Badosa.













































