Se termină supremația Igăi Swiatek? Poloneza s-a retras de la Miami și pierde teren în clasamentul WTA

Iga Swiatek clasament WTA WTA 1000 Miami Tenis
Marcu Czentye
Data publicarii: Joi 23 Martie 2023, 10:01
Data actualizarii: Joi 23 Martie 2023, 10:01

Iga Swiatek va reveni în circuitul WTA în sezonul de zgură. 

Iga Swiatek (21 de ani, 1 WTA) s-a retras din competiția WTA 1000 de la Miami din cauza unei accidentări la nivel costal.

În consecință, jucătoarea poloneză, câștigătoare en-titre a turneului din Florida, nu își va putea apăra cele 1000 de puncte apropiate în urmă cu un an. Prin urmare, distanța dintre Swiatek și Sabalenka se reduce actualmente la doar 2235 de puncte.

Swiatek poate să rămână cu doar 1270 de puncte avantaj în fruntea clasamentului WTA, după turneul de la Miami

Mai mult decât atât, Aryna Sabalenka nu are niciun punct de apărat în actuala ediție, în contextul în care a fost eliminată de Irina Begu în turul secund în 2022, fază competițională în care va intra direct, prin statutul său de favorită.

Așadar, dacă Aryna Sabalenka va reuși marea performanță de a ieși campioană la Miami, bielorusa ar ajunge la 7705 de puncte, adică la numai 1270 de puncte în spatele jucătoarei din Polonia, care a dominat circuitul WTA cu prisosință, după retragerea australiencei Ashleigh Barty. 

Accidentarea acuzată de Iga Swiatek

„După Doha m-am confruntat cu o infecție puternică. Mi s-a permis să joc, dar aceasta a condus la o tuse care a provocat o accidentare la nivel costal. Din nefericire, încă resimt disconfort, durere și nu pot concura. Va trebui să iau o pauză și să ratez Miami și barajul din Cupa Billie Jean King.

E o decizie greu de luat, să nu joc la Miami, dar sănătatea e pe primul loc. Sunt recunoscătoare că aceasta este prima mea problemă de sănătate, după mult timp,” și-a anunțat Iga Swiatek fanii, pe Twitter. 

Iga Swiatek va avea de apărat 2000 de puncte în turneul de la Roland Garros, pe care l-a câștigat pentru a doua oară, în 2022, după o finală cu sportiva americană, Cori Gauff. 


Campioana Wimbledon U14, Alexia Tatu a câștigat turneul „dintr-o joacă”: Simona Halep și Iga Swiatek sunt idolii tinerei

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!