Regulamentul o condamnă drastic pe Simona Halep! Șefa ANAD confirmă temerile cele mai negre

Simona Halep Agentia Nationala Anti Doping Simona Halep dopaj Simona Halep roxadustat Tenis
SPORT.RO
Data publicarii: Vineri 21 Octombrie 2022, 21:15
Data actualizarii: Vineri 21 Octombrie 2022, 21:19

Gabriela Andreiașu, director al Agenției Naționale de Anti-Doping avertizează că regulamentul indică o suspendare de 4 ani a Simonei Halep, în cazul în care sportiva nu va reuși să demonstreze cum a ajuns roxadustatul în corpul său. 

Directorul Agenției Naționale Anti Doping, Gabriela Andreiașu declară că Simona Halep este direct răspunzătoare de rezultatul pozitiv al testului anti-doping efectuat la US Open, în această toamnă. 

Într-o intervenție radio la Sport Total FM, Gabriela Andreiașu a explicat că roxadustatul e o substanță nespecifică, nu cu prag, astfel încât Simona Halep riscă o suspendare de 4 ani, conform regulamentului. 

„Sancțiunea Simonei Halep este, conform regulamentului, de 4 ani, dacă nu poate demonstra cum a ajuns în corp roxadustatul.”

„Simona Halep trebuie să se gândească ce a utilizat, cine și ce tratament i-a prescris, dacă a verificat toate medicamentele și suplimentele cu personal calificat din punct de vedere anti-doping. Sportivii sunt direct răspunzători pentru ceea ce se găsește în organismul lor.

Sportivii trebuie să erifice cu medicii și cu ANAD sau cu experți anti-doping ai federațiilor internaționale dacă medicamentele sunt interzise. Mai mult, pot accesa platforma www.anad.ro și aici pot găsi listele cu medicamentele permise și interzise,” a precizat Gabriela Andreiașu, prima reprezentantă a ANAD. 

„Sancțiunea Simonei Halep este, în mod normal, conform regulamentului, de 4 ani, dacă nu poate demonstra cum a ajuns în corp roxadustatul, pentru că vorbim de o substanță nespecifică, din 2018 este pe lista interzisă, nu de substanță cu prag. 

Cu Simona Halep, ANAD ținea tot timpul legătura, îi explicam care sunt substanțele interzise, de ceva timp n-a mai ținut legătura cu noi. Nu știm motivele,” a declarat Gabriela Andreiașu, în direct la radio, informează Narcis Drejan. 

Simona Halep ar fi rupt legătura cu ANAD, în ultimele 12 luni 

Anumite surse precizează că Simona Halep nu ar mai fi păstrat legătura cu specialiștii Agenţiei Naţionale Anti-Doping, în ultimul an. 

De regulă, jucătoarea de tenis din Constanța se consulta periodic cu reprezentanții ANAD, pentru a evita situații neplăcute, însă acest obicei ar fi fost întrerupt de începerea colaborării cu staff-ul francezului Patrick Mouratoglou. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!