Reacția neașteptată a lui Rafael Nadal, când a aflat că va ieși din top 100 ATP 

rafael nadal Clasament ATP Tenis ATP top 100 ATP Tenis
Marcu Czentye
Data publicarii: Vineri 19 Mai 2023, 10:25
Data actualizarii: Vineri 19 Mai 2023, 10:25

Rafael Nadal va ieși din top 100 ATP, după ce a rămas 912 săptămâni (17 ani și jumătate) consecutive în top 10 ATP. 

Rafael Nadal (36 de ani, 14 ATP) a reușit performanța de a rămâne 17 ani și jumătate în top 10 ATP, fără a ieși măcar o săptămână din primii zece tenismeni ai Planetei. 

Performanța atinsă de tenismenul din Manacor în perioada 25 aprilie 2005 - 19 martie 2023 va fi succedată, la doar trei luni distanță, de momentul anticipat în luna iunie, când Rafael Nadal va pierde cele 2000 de puncte aferente câștigării Roland Garros 2022 și, în consecință, va ieși din top 100 ATP. 

În top 10 ATP fără întrerupere, timp de 17 ani și jumătate, Nadal va ieși din top 100 ATP

  • Nadal ocupă actualmente locul 14 ATP, cu 2535 de puncte. 

Nadal este așteptat să cadă în zona locurilor 115-130 ale ierarhiei mondiale, dar acceptă cu deschidere scenariul în care va primi wildcarduri pentru a participa la turneele care i-au marcat cariera, în sezonul 2024. 

În conferința de presă în care și-a anunțat prima absență a carierei din turneul de la Roland Garros, Rafael Nadal a dezvăluit că plănuiește să se retragă în stagiunea 2024, când se va strădui să joace tenis competitiv, în circuitul ATP. 

„Dacă am nevoie de invitații la turnee, presupun că nu va fi nicio problemă, cred că le-am obținut.”

„Dacă am nevoie de invitații la turnee, presupun că nu va fi nicio problemă, cred că le-am câștigat. Vom face lucrurile în cel mai corect mod posibil. O să mă opresc, nu o să mă mai antrenez.

Au fost luni în care am avut multe momente de frustrare, dar există un moment în care trebuie să te oprești. Dacă nu mă opresc, nu cred că voi putea să mă întorc anul viitor. Au fost luni foarte dificile, mi-a fost greu să găsesc continuitate.

O deconectare îmi va face bine, și celor care îmi sunt alături. Chiar acum este un moment în care trebuie să încerc să mă opresc, să vedem dacă organismul se regenerează, eliminând complet încărcătura din toate,” a declarat Rafael Nadal. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!