Mihaela Buzărnescu, dezvăluiri dureroase despre relația amoroasă încheiată cu Marco Dulca: „Am acceptat insulte, umilințe! Un abuz mental!”

Mihaela Buzarnescu marco dulca Tenis WTA Tenis WTA Romania Tenis
SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 30 Martie 2022, 14:51
Data actualizarii: Miercuri 30 Martie 2022, 15:38

Mihaela Buzănescu a dezvăluit pe Instagram dificultățile trăite în relația amoroasă cu Marco Dulca. 

Mihaela Buzărnescu a publicat o serie de cuvinte șocante pe Instagram, ca rezultat al despărțirii de Marco Dulca, fiul antrenorului Cristi Dulca.

Jucătoarea de tenis mai în vârstă cu 11 ani decât tânărul fotbalist de 22 de ani anunță că nu a avut o relație liniștitoare cu mijlocașul Chindiei Târgoviște, fiind victima unor abuzuri. 

Mihaela Buzărnescu: „Dumnezeu știe prin ce am trecut. Ce abuz mental!”

„Aceste ultime 6 luni au fost foarte grele pentru mine, atât pe plan profesional, cât și pe plan personal. Sunt atât de recunoscătoare că am revenit după accidentare și că pot juca din nou. 

În viața personală am pus totul pe tavă, m-am implicat total, la fel cum o fac și în viața profesională. Dumnezeu știe prin ce am trecut, dar eu am fost cea care a acceptat insultele, umilințele, accidentările, acuzațiile produse de imaginația lui. Ce abuz mental! 

Aceste lucruri lasă urme. Toate relele pe care le-am primit și prin care am trecut se vor transforma în ceva bun pentru mine, într-un anumit moment,” a scris Mihaela Buzărnescu, pe Instagram.

În prezent, Mihaela Buzărnescu se antrenează în Australia, după 6 luni pe care le-a numit foarte dificile, atât fizic, cât și emoțional. Fost număr 20 WTA, Buzărnescu are în palmares un titlu WTA, cucerit la San Jose, în 2018 și două finale de turneu, jucate la Hobart și Praga, în același sezon. 

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!