Gabriela Ruse o așteaptă pe Emma Răducanu la Cluj-Napoca: „O să o invit să mănânce sarmale, dar nu cred că o să vrea!”  

Gabriela Ruse emma raducanu Transylvania Open WTA 250 Cluj-Napoca Tenis Gabriela Ruse o așteaptă pe Emma Răducanu la Cluj-Napoca: „O să o invit să mănânce sarmale, dar nu cred că o să vrea!”
SPORT.RO
Data publicarii: Marti 12 Octombrie 2021, 09:26
Data actualizarii: Marti 12 Octombrie 2021, 09:33

Gabriela Ruse a dezvăluit cum plănuiește să își petreacă timpul alături de Emma Răducanu, în timpul turneului Transylvania Open. 

Gabriela Ruse s-a antrenat alături de Emma Răducanu la Indian Wells și a reușit să treacă de faza calificărilor. Din nefericire, niciuna dintre cele două nu a reușit să câștige vreun meci pe tabloul principal, fiind eliminate de Alize Cornet, respectiv Aliaksandra Sasnovich.

La revenirea în țară, Gabriela Ruse a dezvăluit că este prietenă cu Emma Răducanu și că o va invita să mănânce sarmale și ciorbă pe durata întrecerii WTA 250 Transylvania Open, care se va desfășura la Cluj-Napoca în perioada 23-31 octombrie. 

  • Gabriela Ruse o așteaptă pe Emma Răducanu la Cluj-Napoca: „O să o invit să mănânce sarmale, dar nu cred că o să vrea!”

Gabriela Ruse și Emma Răducanu vor participa la Transylvania Open (23-31 octombrie)

Gabriela Ruse, prietenă bună a Emmei Răducanu și a Simonei Halep 


"Emma este prietena mea, mă înţeleg foarte bine cu ea. O singură dată mi-a zis ‘mulțumesc’ în română, dar nu ştie limba română. Îi fac cinste şi o învăţ româneşte. O invit la ciorbă şi sarmale, însă nu cred că va încerca sarmalele. În timpul turneelor nu e cea mai bună idee de a mânca asta",
a spus Gabriela Ruse (92 WTA), potrivit AS.ro

Gabriela Ruse a câștigat un meci pe tabloul principal de dublu la Indian Wells, alături de Simona Halep și speră ca primul trofeu împreună cu jucătoarea din Constanța să vină cât mai devreme cu putință. 

„Avem o relaţie foarte bună în afara terenului şi asta este foarte important. Suntem nişte jucătoare extraordinare şi e normal să ne înţelegem atât de bine. Îmi doresc să joc din ce în ce mai mult cu Simona şi, de ce nu, să câştigăm turnee cât mai curând", a adăugat Gabriela Ruse, referindu-se la prietenia ei cu Simona Halep

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!