Francezul a publicat pe contul său de Facebook un clasament al celor mai bune cinci lovituri de forehand din toate timpurile, o listă care include nume legendare.

Mouratoglou și-a început clasamentul cu argentinianul Juan Martin del Potro, proaspăt nominalizat pentru intrarea în Tennis Hall of Fame, pe care l-a plasat pe poziția a cincea. "Cu o pregătire amplă, înaltă, și un timing perfect, putea domina schimburile fără efort. Pentru mine, una dintre cele mai bune lovituri de dreapta din istorie", a explicat antrenorul, citat de Tennis Gazette.

Locul patru i-a revenit lui Pete Sampras, al cărui forehand a fost descris de Mouratoglou ca fiind "unic din punct de vedere tehnic".

Federer, depășit de un chilian

Pe treapta a treia a podiumului, francezul l-a așezat pe Roger Federer. Mouratoglou a ținut să sublinieze că jocul elvețianului era mult mai complex, însă a dezvăluit și un secret al loviturii sale de dreapta: "Secretul lui? Își întorcea capul spre dreapta în timpul loviturii și îl menținea acolo și după contact, la fel ca un jucător de golf. Precizie și frumusețe pură".

Surprinzător pentru mulți, pe locul secund nu se află Federer sau un alt nume uriaș, ci chilianul Fernando González. Mouratoglou i-a lăudat acestuia topspin-ul, agresivitatea și capacitatea de a genera o forță incredibilă.

În viziunea lui Patrick Mouratoglou, cel mai bun forehand din istoria tenisului îi aparține lui Rafael Nadal. Alegerea sa este susținută de mulți experți și fani, care au considerat mereu lovitura spaniolului aproape imposibil de contracarat.

"Lovitura de dreapta a lui Nadal este unică", a punctat Mouratoglou, adăugând: "Fie că e cross-court sau în lung de linie, topspin-ul, plasamentul și viziunea sa deschid mereu terenul. Chiar și atunci când aleargă în defensivă, poate lovi unghiuri pe care alții nu le pot atinge. Cu adevărat un forehand pentru istorie".